Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Liderii Uniunii Europene vor continua, şi astăzi, negocierile asupra planului de relansare economică post-pandemie

Liderii Uniunii Europene vor continua, şi astăzi, negocierile asupra planului de relansare economică post-pandemie. Summit-ul de la Bruxelles a început vineri şi a fost prelungit cu două zile, din cauza divergenţelor privind planul propus de Comisia Europeană.

După trei zile de negocieri complicate, patru ţări nordice ale UE au cerut modificări esenţiale la planul de relansare economică propus de Comisia Europeană. Potrivit unor diplomaţi europeni, citaţi de agenţiile internaţionale de presă, Olanda, Austria, Suedia şi Danemarca vor micşorarea fondui de 750 de miliarde de euro pe care executivul european ar urma să-l împrumute de pe pieţele de capital. Cele patru ţări insistă asupra unei reduceri de la 750 la 700 de miliarde de euro a acestei datorii comune a Uniunii Europene. Cea mai mare parte a banilor ar urma să fie repartizază statelor sudice ale UE, cele mai afectate de pandemia de Covid-19. În aceste condiţii, liderii ţărilor nordice vor ca jumătate din fondul de 700 de miliarde euro să fie oferit sub formă de împrumuturi, iar cealaltă jumătate - sub formă de subvenţii. Asta, în timp ce Comisia Europeană a propus, în documentul iniţial, alocarea a două treimi din fond ca subvenţii şi doar o treime sub formă de împrumuturi. Premierul austriac Sebastian Kurz s-a arătat, totuşi, optimist în legătură cu găsirea unui compromis.

SEBASTIAN KURZ, cancelarul Austriei: "Aş începe cu referiri la cifre. În ceea ce priveşte volumul Cadrului Financiar Multianual, dar şi volumul fondului de recuperare, am ajuns la o redimensionare aşa cum am solicitat. Negocierile sunt încă în curs de desfăşurare, dar direcţia este clară şi este direcţia cea bună."

Unii lideri ai UE şi-au exprimat, însă, îngrijorarea faţă de un posibil eşec al summitului, mai ales pe fondul disputelor privind volumul banilor şi modul de repartizare a acestora către statele blocului comunitar.

XAVIER BETTEL, premierul Luxemburgului: "În cei şapte ani de experienţă, rar am întâlnit păreri atât de controversate. Mai sunt trei probleme principale de clarificat, şi anume cu referire la volumul banilor. Cred că avem nevoie de un buget, în special de un ajutor care să răspundă nevoilor acestei crize."

Planul de relansare economică are nevoie de aprobarea tuturor şefilor de stat şi de guvern din blocul comunitar. Reuniţi de vineri dimineaţă la Bruxelles, liderii UE nu au reuşit să ajungă la un acord în cele două zile ale summitului. Astfel, negocierile au fost extinse deja cu două zile, în speranţa că modificările propuse iniţial de Comisia Europeană vor permite găsirea unui compromis.
Similare
RECOMANDĂRI