Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Limba vorbită, subiect de dispute politice

Cu doar o zi înainte ca judecătorii de la Curtea Constituţională să decidă aspecte din controversata lege privind statutul limbii ruse, iese la rampă şi ministrul interimar al Justiţiei, Fadei Nagacevschi cu o serie de declaraţii politice. El spune că acei deputaţi care au atacat legea la Curtea Constituţională au un singur scop – să-şi crească raitingul politic. De cealaltă parte, autorii sesizării susţin că ei vor doar să facă dreptate limbii române.

Ministrul interimar de la Justiţie, Fadei Nagacevschi, susţine că a analizat cu atenţie sesizările depuse de deputaţii Octavian Ţîcu, Dinu Plîngău şi Maria Ciobanu cu privire la Legea privind Statului Limbii Ruse. Nagacevschi spune că a ajuns la concluzia că deputaţii vor doar să obţină dividente politice. 

FADEI NAGACEVSCHI, ministrul interimar al Justiţiei: "Dragi deputaţi, câştigurile juridice se pot transforma în dezastre politice. Aveţi suficiente precedente, vă puteţi aminti şi de anularea alegerilor pentru mun. Chişinău. Cu voi nici nu trebuie de luptat politic pentru că singuri faceţi tot posibilul pentru a vă autodizolva politic. Sunt convins că tentativele unor politicieni iresponsabili de a diviza societatea pe criterii etnice şi lingvistice nu au nici o şansă şi se vor finaliza cu un eşec lamentabil".

Nagacevschi anticipează că decizia de mâine a magistraţilor de la Curtea Contituţională nu va fi una în favoarea autorilor sesizării. Contactat de TVR Moldova pentru a comenta situaţia, deputatul PPDA, Dinu Plîngău, susţine că aşteaptă verditul judecătorilor. 

DINU PLÎNGĂU, deputat PPDA: "Acolo vom demonstra toate capacităţile juridice. Celelalte sunt nişte declaraţii politice din partea ministrului. Eu mâine, în calitate de deputat şi autor al sesizării, voi merge să fac dreptatea în ceea ce priveşte orânduirea constituţională şi pentru a proteja limba română de oportunişti politici.

Mâine, la ora 10, va avea loc şedinţa Curţii Constituţionale şi va fi analizată sesizarea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Legea prevede că, la solicitare, funcţionarii publici vor trebui să le asigure cetăţenilor traducerea informaţiilor în limba rusă, să primească cereri în limba rusă şi să vorbească în limba rusă, dacă asta o cere cetăţeanul. Proiectul de lege a fost criticat şi de Consiliul Naţional al Audiovizualului, care spunea că noile reglementări sunt, cităm - "Un pericol iminent la bazele statalităţii ţării". Totuşi, controversata lege a fost votată în lectura a doua la şedinţa din 16 decembrie 2020 de cătrea coaliţia tacită PSRM-Şor.
Similare
RECOMANDĂRI