VIDEO. Preşedintele Maia Sandu face bilanţul vizitei la Bruxelles: UE vrea să ajute R. Moldova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Preşedintele Maia Sandu face bilanţul vizitei la Bruxelles: UE vrea să ajute R. Moldova

Preşedintele Maia Sandu a făcut astăzi în cadrul unui briefing de presă bilanţul vizitei sale la Bruelles. Aceasta a menţionat că a avut 10 întrevedere cu oficiali de top ai UE şi a punctat cele mai importante subiecte abordate.

„Moldova are o deschidere enormă în UE. Acest lucru a fost confirmat la cele peste 10 întâlniri cu decidenţii de top. Am discutat cu înalţi demnitari ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European şi ai Consiliului European. Am avut o întrevedere cu procurorul Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi. În UE există un potenţial enorm ca să fim ajutaţi, un potenţial ratat în ultimii ani de conducerea R. Moldova în care se aflau persoane corupte. UE vrea să ne ajute, să sprijine dezvoltarea R. Moldova, dar are nevoie de parteneri de încredere aici. Este nevoie de o guvernare stabilă. Când acest lucru se va întâmpla, toate fondurile vor fi deblocate”, a declarat Maia Sandu. 

„Instituţiile UE vor să vadă progrese reale în investigarea furtului miliardului şi a altor scheme de corupţie şi nu doar justificări patetice din partea Procuraturii şi a altor organe de drept din R. Moldova. UE îşi doreşte aceleaşi lucruri pe care le cer şi cetăţenii”, a subliniat preşedintele.

Preşedintele a mai anunţat că în următoarele luni, la Bruxelles se va decide asupra cadrului unic de sprijin bilateral pentru următorii şapte ani, dar şi asistenţa pe care R. Moldova ar putea să o acceseze în cadrul Parteneriatului Estic pentru următorii zece ani.

„Chiar şi în lipsa unui guvern funcţional, am iniţiat discuţia despre asistenţa pe termen mediu. Am accentuat că ne dorim asistenţă pentru dezvoltare economică, inclusiv pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii prin mecanisme de acces la finanţare mai ieftină, prin proiecte de infrastructură, inclusiv în domeniul energetic, pentru asigurarea securităţii energetice a ţării. Am discutat despre necesitatea proiectelor de investiţii capitale, de conservare a energiei termice pentru a reduce costurile de întreţinere a clădirilor. În domeniul agriculturii, am subliniat nevoia ca aceasta să devină un domeniu de asistenţă continuă, pentru a ajuta fermierii noştri să se ajusteze la schimbările climatice şi să devină competitivi, inclusiv prin investiţii majore în proiecte de irigare”, a mai spus Maia Sandu.
Similare
RECOMANDĂRI