VIDEO. Polonia a oferit Republicii Moldova un ajutor umanitar în valoare de peste 120.000 de euro
Sursa foto:privesc.eu Vizualizari:

VIDEO. Polonia a oferit Republicii Moldova un ajutor umanitar în valoare de peste 120.000 de euro

Autorităţile Republicii Moldova au recepţionat astăzu un lot de echipamente de protecţie în lupta cu coronavirusul, donar de Polonia. Este vorba despre un lot în valoare totală de 121.000 de euro, care cuprinde 30.000 de măşti, 4800 de ecrane de protecţie, 22.000 de litri de antiseptic.

Ambasadorul Poloniei Bartlomiej Zdaniuk a subliniat „dorinţa statului polonez de a veni în aceste clipe grele cu un ajutor pentru prietenii din Parteneriatul Estic, care au un viitor european”. Ambasadorul a anunţat că acest convoi face parte dintr-o serie de convoaie trimise de Guvernul Poloniei în toate 6 ţări din Parteneriatul Estic.  

„Vedem că se poate. Dacă avem dorinţă,a se pot face multe lucruri”, a conchis Bartolomej Zdaniuk.

„Suntem la un eveniment care ne aminteşte de solidaritate, unul dintre principiile pe care se bazează UE. UE aduce acest principiu şi în parteneriatul cu prietenii noştri, cu Republica Moldova. Suntem alături de oamenii din R. Moldova şi pe timp de pandemie. Suntem aici împreună, împreună vom ieşi din această criză”, a declarat Ambasadorul UE la Chişinău, Peter Michalko.
 
„Acesta nu este un prim lot, pe parcursul pandemiei am simţit un suport substanţial din partea poporului polonez şi ne exprimă gratitudine  pentru aceasta solidaritate. Vreau sa aduc sincere mulţumiri Uniunii Europene, care este un partener de bază a R. Moldova”, a declarat ministrul sănătăţii Viorica Dumbrăveanu.

„Acest gest demonstrează încă odată că Polonia este un partener de încredere, care a intervenit rapid ori de câte ori situaţia a impus acest lucru. Polonia este un susţinător aprig al R. Moldova şi al parcursului nostru european”, a declarat şi ministrul de Externe Oleg Ţulea.


Similare
RECOMANDĂRI