VIDEO. UPDATE. Votat! Dorin Cimil este noul preşedinte al Comisiei Electorale Centrale
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. UPDATE. Votat! Dorin Cimil este noul preşedinte al Comisiei Electorale Centrale

Membrii Comisiei Electorale Centrale se întrunesc astăzi în şedinţă. Pe ordinea de zi sunt 5 subiecte, inclusiv alegerea unui vicepreşedinte şi a unui preşedinte a Comisiei.

UPDATE 11:53 Dorin Cimil este  noul preşedinte al Comisiei Electorale Centrale. Noul vicepreşedinte al CEC este Vladimir Şarban, iar secretarul CEC este Maxim Lebedinschi.

Pentru Dorin Cimil în funcţia de preşedinte al CEC au votat 7 membri, un vot a fost împotrivă şi o abţinere. Pentru Vladimir Şarban în funcţia de vicepreşedinte al CEC au votat 8 membri şi o abţinere. Cu 7 voturi pentru, o abţinere şi un vot contra Maxim Lebedinschi a fost ales în funcţia de secretar al CEC.

UPDATE 11:46 Toţi membrii Comisiei Electorale Centrale şi-au exercitat dreptul de vot.

UPDATE 11:42 Votul a început.

UPDATE 11:30 Alegerea va fi făcută prin vot secret.

UPDATE 11:20 Dorin Cimil a fost propus pentru funcţia de preşedinte al CECVeaceslav Şarban - în funcţia de vicepreşedinte al CEC, iar Maxim Lebedinschi - în funcţia de secretar al Comisiei Electorale Centrale.

UPDATE 11:15 Subiectul privind stabilirea numărului de mandate de consilier local pentru alegerile locale generale din data de 20 octombrie a fost exclus de pe ordinea de zi. De asemenea a fost propus să fie ales şi secretarul CEC.

UPDATE 11:10 Şedinţa este prezidată de către Veaceslav Şarban, decanul de vârstă. Secretarul şedinţei de astăzi este Andrei Volentir.



Marţi, 16 iulie, Parlamentul Republicii Moldova a desemnat şi confirmat trei candidaturi la funcţia de membru al Comisiei Electorale Centrale: Pavel Dumitru (propus de Platforma DA), avocat; Cimil Dorin (propus de PAS), conferenţiar universitar, doctor în drept, avocat; Lebedinschi Maxim (propus de PSRM), consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul juridic.
Similare
RECOMANDĂRI