Lot de echipamente medicale, donat sistemului de penitenciare din R. Moldova, de către Organizaţia Internaţională pentru Migraţie
Sursa foto:anp.gov.md Vizualizari:

Lot de echipamente medicale, donat sistemului de penitenciare din R. Moldova, de către Organizaţia Internaţională pentru Migraţie

Sistemul administraţiei penitenciare a primit primul lot de echipamente medicale şi consumabile non-medicale necesare în lupta cu COVID-19 la iniţiativa Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) în parteneriat tehnic cu UNODC şi ONU Moldova şi finanţate de Oficiul Ambasadei Ţărilor de jos în Chişinău.

Astfel, astăzi au fost recepţionate 1000 de combinezoane de protecţie, 40 000 de mănuşi de latex pudrate, 1000 respiratoare  FFP2 şi FFP3, 30 000 de măşti chirurgicale şi un electrocardiograf, ce urmează a fi repartizate tuturor instituţiilor penitenciare. Suma donaţiei curente fiind de 13 000 euro din suma totală de 75 000 euro.

Suportul acordat în combaterea pandemiei va spori capacităţile instituţiilor penitenciare de a asigura managementul controlului prevenirii infecţiilor prin îmbunătăţirea accesului la echipamentele individuale de protecţie şi de detectare a cazurilor suspecte, consumabilele WASH, precum şi la dispozitivele medicale relevante pentru salvarea vieţii împotriva infecţiei COVID-19.

Menţionăm că, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, în coordonare cu Oficiul Rezident Coordonator al ONU şi UNODC (Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate), a lansat un proiect de 4 luni, cu obiectivul general de a contribui la consolidarea eforturilor Republicii Moldova de a opri transmiterea infecţiei COVID-19 şi a atenua impactul focarului acesteia.

Similare
RECOMANDĂRI