Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Lupta cu COVID-19 trece la un nou nivel: În prima linie au ajuns medicii de familie

Lupta cu Sars-Cov-2 trece la un nou nivel, iar în prima linie au ajuns medicii de familie. Dacă până nu demult ei ofereau doar consultaţii prin telefon, mai nou, trebuie să recolteaze probe de la cei care ar putea fi infectaţi cu noul coronavirus. În timp ce cadrele medicale sunt nemulţumite de această practică şi spun că va duce la tot mai multe infectări, autorităţile dau asigurări că totul va fi bine. Conducerea Ministerului Sănătăţii susţine că toţi medicii au fost instruiţi şi dispun de echipamente de protecţie.

LILA CALANCEA, MEDIC DE FAMILIE LA CENTRUL DE SĂNĂTATE STRĂŞENI: "Sunt dezamagită şi furioasă. Lucrătorii medicali din serviciul Asistenţă Medicală Urgentă şi Spitalicească sunt infectaţi, iar acum le vine rândul lucrătorilor din Medicina Primară. Însăşi colectarea probelor din orofaringe şi nazofaringe provoacă stărnut şi tuse la unii pacienţi. În toate ţările europene, lucrătorii medicali care colectează probele sunt echipaţi cu echipamentele de protecţie SPECIALE, care protejează, dar la noi… Nu s-a luat în consideraţie că cea mai mare parte a lucrătorilor medicali din medicina primară sunt PENSIONARI? Cred că, în maxim o lună, medicina primară nu va mai activa. Mai mulţi colegi din alte localităţi spun că luni vor depune cereri de eliberare".

Revoltată, Lila Calancea, medic de familie la Centrul de Sănătate din Străşeni, spune că a început să recolteze, de săptămâna trecută, probe de la suspecţii de Covid-19, fără să aibă cele necesare. De cealaltă parte, autorităţile din sănătate susţin că toţi lucrătorii medicali implicaţi în aceste proceduri sunt echipaţi, din cap până în picioare, cu echipamente de protecţie speciale. Mai mult, aceleaşi autorităţi ne asigură că această practică este implementată şi în sistemele medicale din alte ţări.  

TATIANA ZATÎC, şef, Direcţia Politici Asistenţă Medicală Primară: "În aceste echipe au fost incluse persoane profesioniste, coordonate de persoane responsabile. La baza acestei decizii, s-a luat în consideraţie experienţa internaţională, recomandările OMS deoarece practica internaţională demonstrează că, de fapt, aceste testări se fac conform recomandărilor de către echipe mobile bine-instruite şi bine-dotate".

Această declaraţie este total contrazisă de opinia experţilor în domeniu. Fostul ministru al Sănătăţii, Ala Nemerenco, susţine că astfel proceduri nu există în alte ţări. 

ALA NEMERENCO, fost ministru al Sănătăţii:"Belgia toate testele le fac în laboratoare de pe lângă spitale. Medicul de familie doar îl redirecţionează prin serviciul de urgenţă către aceste centre. Germania au organizate punctele speciale de colectare. Atunci când pacientul vine cu automobilul propriu echipa îi prelevează proba în propriul său automobil. Franţa tot are asemena centre, medicii de familie nu fac teste, Spania de asemenea nu recoltează asistenţa medicală primară. Chiar şi în România medicii de familie nu se ocupă cu aceasta. Ei doar monitorizează carantina de 14 zile a persoanelor care se întorc din focare".

Actuala procedură aplicată de autorităţi ar duce doar la creşterea riscul de infectare atât a medicilor cât şi a populaţiei, crede fostul ministru al Sănătăţii. Şi cifrele vorbesc de la sine. În Chişinău s-a înregistrat o nouă creştere a numărului de cadre medicale bolnave de Covid-19. 

ION CEBAN, primar al muncipiului Chişinău: "63 de reprezentati ai instituţiilor privat municipale, cu tot instituţiile private numărul se ridică la 73, dintre care 25 medici, 35 asistente medicale, 6 infirmiere, personal auxiliar, ingineri, economisti. Şi chiar două bufetiere".

În total, în Republica Moldova au fost confirmate aproape 900 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate. Astfel, un calcul arată că rata de infectare e de 25%, adică, fiecare al patrulea bolnav a purtat halatul alb. 

Aproape 15 la sută din numărul total de persoane infectate cu noul  coronavirus se tratează la domiciliu, cu ajutorul medicilor de familie. Este vorba despre 354 de pacienţi care prezintă forme uşoare ale bolii şi nu necesită spitalizare. 26 dintre ei sunt în etapa de vindecare. Tratarea acasă a fost introdusă de pe data de 10 aprilie. 
 
Similare
RECOMANDĂRI