Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Mai multe atribuţii pentru pretori ar fi o soluţie pentru rezolvarea problemelor oraşului Chişinău

Transportul public dezorganizat, lipsa parcărilor, străzile pline de gropi şi construcţiile ilegale apărute peste noapte, sunt doar câteva dintre cele mai grave probleme ale capitalei Republicii Moldova. Situaţia este la fel de câţiva ani şi nici o soluţie nu se zăreşte la orizont. Astăzi a fost organizată o masă rotundă, unde mai mulţi experţi din Germania au prezentat bunele practici implementate de ei.

Traficul rutier, infrastructura urbană neadecvată, starea echipamentului urban, starea trecerilor pietonale subterane, toate sunt probleme în care se zbate oraşul Chişinău.

 Toate aceste dorinţe sunt adresate administraţiei locale care, la rândul ei, dispune de mai mulţi executori. Unii dintre aceştia sunt şi pretorii, care ar putea rezolva unele dintre aceste probleme. Doar că, în prezent, au prea puţine atribuţii, spun chiar ei.

 Autorităţile municipale din Chişinău stau prost şi la capitolul încredere din partea cetăţenilor. Asta ar putea fi şi din cauza unor atitudini nu foarte potrivite a funcţionarilor faţă de locuitorii oraşului, sunt de părere experţii din Germania. În cadrul discuţiilor, au venit cu o soluţie care ar fi bună pentru Primăria Chişinău.
 
Masa rotundă a fost organizată de Asociaţia Obştească "CETESTA".
Similare
RECOMANDĂRI