Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Mărturiile medicilor care luptă în linia întâi cu noul coronavirus

Mai bine de un an de zile, medicii care luptă în prima linie cu noul coronavirus, povestesc despre experienţa grea prin care au trecut din cauza pandemiei. Izolaţi de familie, în condiţiile creşterii vertiginoase a numărului de infectări, s-au mobilizat pentru a salva vieţile oamenilor. E o luptă pe care o duc în fiecare zi, însă acum au mai multă încredere că odată cu imunizarea populaţiei, criza va fi depăşită. Medii au mărturisit prin ce au trecut în perioada pandemiei într-un spot realizat de Ministerul Sănătăţii Muncii şi Protecţiei Sociale.

Pandemia a fost o adevărată lovitură chiar şi pentru cei mai experimentaţi medici. Povestesc cum mureau pacienţii chiar sub ochii lor fără să-i mai poată ajuta.

La începutul pandemiei, când se ştia foarte puţin despre ceea ce este coronavirusul, medicii au fost nevoiţi să se izoleze şi să-şi revadă foarte rar apropiaţii.

Tratând pacieţi, unii medici s-au infectat şi au adus virusul şi în familie. În ultima pierioadă, odată cu creşterea numărului de infectări,  munca medicilor a devenit epuizantă. Totuşi, datorită demarării campaniei de imunizare, lucrătorii medicali speră că într-o bună zi virusul va fi învins.

În perioada pandemiei au murit peste 100 de lucrători medicali răpuşi de covid-19.
Similare
RECOMANDĂRI