Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Membrii Asociaţiilor imobiliare din Republica Moldova sunt solidari cu medicii aflaţi în luptă cu coronavirusul

Membrii Asociaţiilor imobiliare din Republica Moldova sunt şi ei solidari cu medicii aflaţi în luptă cu coronavirusul. Ei au donat 20 de mii de lei bani cu care au cumpărat fructe şi lucruri de primă necesitate. Beneficiarii acestui gest de solidaritate au fost cadrele medicale de la Spitalul Toma Ciorbă, Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii, dar şi cei de la Institutul de Medicină Urgentă.

Fructe, hârtie, fierbătoare, dozatoare de apă, săpun lichid şi alte lucruri de primă necesitate. Toate pentru cei în halate albe care luptă pentru viaţa oamenilor. Cadrele medicale veghează ore în şir lângă pacienţii infectaţi cu coronavirus şi merită tot sprijinul nostru.

„În cadrul acestei iniţiative au fost deja cumpărate materiale de primă necesitate, tehnică de uz casnic precum şi şase culere de apă pentru trei spitale municipale.Această iniţiativă dorim să fie un bun exemplu pentru întreaga comunitate a mediului de afaceri şi a celui privat, să nu rămână indiferenţi”, a spus ANDRIAN TODERAŞCU, fondatorul Uniunii Agenţilor Imobiliari.

Membrii Uniunii Agenţiilor Imobiliare, dar şi cei de la Asociaţia Profesională a Agenţilor Imobiliari au mai strâns aţi 50 de mii de lei, bani care vor fi folosiţi în continuarea campaniei de susţinere a cadrelor medicale.
 
„Noi suntem 63 de realtori în Republica Moldova şi în jur de 500 de agenţi imobiliari, care au dorit să vină cu o contribuţie. Noi suntem concurenţi, e o luptă concurentă puternică, dar în acel moment noi ne-am unit efeorturile şi am venit cu un front comun”, a spus EUGENIU ŢURCAN, fondator APAIR.

În acelaşi timp, ei au instalat şi dezinfectante la staţiile de aşteptare din Chişinău, pentru ca fiecare cetăţean să aibă posibilitate să îşi protejeze sănătatea.

Şi agenţii imobiliari îndeamnă oamenii să stea acasă. Ei îşi propun să ajute şi persoanele nevoiaşe, care nu au posibilitate să iasă din casă. Cetăţenii pot suna agentul imobiliar şi să ceară ajutor.

În acelaşi timp, mai multe companii transferă sume mari de bani pentru susţinerea medicilor. Holdingul Transoil a donat un milion de lei în contul special deschis de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, iar vinăria Purcari donează 2 milioane lei pentru lupta ămpotriva virusului covid-19.


 
Similare
RECOMANDĂRI