Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Mesajul ambasadoarei Iuliana Gore Costin la 30 de ani de la primul Pod de flori
Podul de Flori a fost un eveniment cu încărcătură emoţională de neimaginat. În acea zi la podul de pe Prut şi-au dat întâlnire nu doar rude sau familii despărţite decenii la rând prin sârma ghimpată, şi-a dat întâlnire românimea mistuita de dor, în încercarea de a-şi vindeca sau cel puţin de a-şi mângâia rănile.
Expresia regretatului poet Grigore Vieru ” În timp ce unii visau să ajungă în Cosmos, eu visam să trec Prutul” reflecta, de fapt, trăirea tuturor românilor basarabeni.
E o adevărată binecuvântare ca într-o viaţă de om să fii martorul unor astfel de trăiri, să înţelegi că exista ceva mult mai puternic decât tancurile, ceva ce nu poate fi ferecat în lanţuri - genele, fondul nostru genetic, care răzbate deşerturile, chiar si după secete îndelungate.
În acea zi împreună cu alţi colegi de la Ministerul Învăţământului, la care activam , am mers la Iaşi, unde am vizitat Parcul Copou cu Teiul lui Mihai Eminescu, Catedrala Patriarhală, Biserica ”Trei Ierarhi”, Palatul Culturii, legendarul restaurant ”Bolta rece”, bojdeuca lui Ion Creanga. A fost prima întâlnire cu Ţara, despre care citisem şi despre care-mi povesteau părinţii în nopţile lungi de iarnă.
Iaşul ne-a întâlnit cu „Dimineţi cu ferestre deschise”, melodia interpretului Stefan Hruşcă, ce răsuna parcă special pentru noi din interiorul unui magazin de lângă hotelul Moldova.
Ascultam fascinaţi : ”Dimineţi pentru viaţă şi vise, /Dimineţi fără lacrimi în zori, /Dimineţi fără gânduri ucise,/ Dimineţi pentru oameni şi flori”.
În acea zi ni s-a deschis o fereastră spre o altă lume, lumea visurilor de veacuri a părinţilor şi străbunilor noştri.
A risipi acest vis ar putea fi poate cea mai mare crimă a generaţiei noastre. Pentru că fără un vis viaţa îşi pierde sensul , iar omul îşi pierde rostul de a trăi.
Transcenderea condiţiei umane, un salt nou in conştiinţă, extinderea responsabilităţilor de la grija faţă de propria familie, naţiune, Ţara, în care ne-am născut la cea a grijii faţă de întreaga umanitate este dezideratul timpurilor pe care le trăim.
Aşi vrea să cred că suntem motivaţi să urcăm aceste trepte, înţelegând tot mai mult şi mai mulţi ce înseamnă ”în fapt lumea-i visul sufletului nostru” /Mihai Eminescu. “”Sărmanul Dionis” .
Iuliana Gore Costin
E o adevărată binecuvântare ca într-o viaţă de om să fii martorul unor astfel de trăiri, să înţelegi că exista ceva mult mai puternic decât tancurile, ceva ce nu poate fi ferecat în lanţuri - genele, fondul nostru genetic, care răzbate deşerturile, chiar si după secete îndelungate.
În acea zi împreună cu alţi colegi de la Ministerul Învăţământului, la care activam , am mers la Iaşi, unde am vizitat Parcul Copou cu Teiul lui Mihai Eminescu, Catedrala Patriarhală, Biserica ”Trei Ierarhi”, Palatul Culturii, legendarul restaurant ”Bolta rece”, bojdeuca lui Ion Creanga. A fost prima întâlnire cu Ţara, despre care citisem şi despre care-mi povesteau părinţii în nopţile lungi de iarnă.
Iaşul ne-a întâlnit cu „Dimineţi cu ferestre deschise”, melodia interpretului Stefan Hruşcă, ce răsuna parcă special pentru noi din interiorul unui magazin de lângă hotelul Moldova.
Ascultam fascinaţi : ”Dimineţi pentru viaţă şi vise, /Dimineţi fără lacrimi în zori, /Dimineţi fără gânduri ucise,/ Dimineţi pentru oameni şi flori”.
În acea zi ni s-a deschis o fereastră spre o altă lume, lumea visurilor de veacuri a părinţilor şi străbunilor noştri.
A risipi acest vis ar putea fi poate cea mai mare crimă a generaţiei noastre. Pentru că fără un vis viaţa îşi pierde sensul , iar omul îşi pierde rostul de a trăi.
Transcenderea condiţiei umane, un salt nou in conştiinţă, extinderea responsabilităţilor de la grija faţă de propria familie, naţiune, Ţara, în care ne-am născut la cea a grijii faţă de întreaga umanitate este dezideratul timpurilor pe care le trăim.
Aşi vrea să cred că suntem motivaţi să urcăm aceste trepte, înţelegând tot mai mult şi mai mulţi ce înseamnă ”în fapt lumea-i visul sufletului nostru” /Mihai Eminescu. “”Sărmanul Dionis” .
Iuliana Gore Costin
