Mihai Popşoi: Din informaţiile noastre, 10-15 deputaţi din PDM sunt dispuşi să voteze moţiunea de cenzură
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Mihai Popşoi: Din informaţiile noastre, 10-15 deputaţi din PDM sunt dispuşi să voteze moţiunea de cenzură

Deputatul ACUM Mihai Popşoi spune că formaţiunea sa are informaţii precum că 10-15 deputaţi democraţi ar fi gata mâine să voteze moţiunea de cenzură a socialiştilor împotriva Guvernului Maiei Sandu, cu promisiunea că PSRM va crea cu ei o majoritate. Declaraţiile au fost făcute în platoul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

Potrivit lui Popşoi, alegerile parlmantare reptate ar fi o năpastă pentru întreaga ţară.
 
„După 5 luni de lucru intens, noi am creat premise pentru creşteri salariale, creşterea ajutorului salarial, etc.”, a menţionat deputatul.
 
 Vicepreşedintele Parlamentului mai spune că democraţii au şi ei interesele lor şi vor să beneficieze cumva în urma votului pentru moţiunea de cenzură. 

„Ar fi dispuşi în condiţia în care se resetează ulterior alianţa şi se formează o coaliţie cu aceşti transfugi. Astfel încât ei să benecifieze cumva, pentru că nu au niciun interes doar să dea jos Guvernul, să meargă în anticipate şi să-şi piardă mandatele”, spune Popşoi.

Potrivit lui, ACUM a primit astfel de semnale mai devreme, că s-ar pune la cale ceva, dar nu le-a dat importanţă, pentru că erau ocupaţi cu guvernarea.
Similare
RECOMANDĂRI