Militarii din Republica Moldova participă la exerciţiul multinaţional „Platinum Eagle”
Sursa foto:army.md Vizualizari:

Militarii din Republica Moldova participă la exerciţiul multinaţional „Platinum Eagle”

Un contingent de militari ai Armatei Naţionale va participa, în perioada 11-17 februarie, la exerciţiul multinaţional „Platinum Eagle 18.1”, care va avea loc la Centrul de Instruire Babadag din România.

Contingentul, constituit din 60 de ofiţeri, subofiţeri, sergenţi şi soldaţi din Brigada de infanterie motorizată „Dacia” din Cahul şi Batalionul 22 de menţinere a păcii din Chişinău, se va antrena împreună cu militari din Bulgaria, Georgia, România, Ucraina şi SUA.

Scopul exerciţiului este creşterea interoperabilităţii între forţele participante, menţinerea capabilităţii de instruire în comun, precum şi dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale.

Conform scenariului, militarii moldoveni vor face parte dintr-o companie internaţională, condusă de colegii din SUA, şi vor avea de executat trageri de luptă cu armamentul din dotare şi proceduri de comandă şi control la nivel de subunitate.

La exerciţiul „Platinum Eagle”, militarii Armatei Naţionale vor participa cu 12 unităţi de tehnică de tip HMMWV şi echipament militar. Vehiculele militare se vor deplasa, sâmbătă, 10 februarie, pe traseul Chişinău-Cahul-Giurgiuleşti.

Similare