Modificarea legislaţiei electorale: Deputaţii PD şi PSRM resping pe bandă rulantă propunerile societăţii civile
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Modificarea legislaţiei electorale: Deputaţii PD şi PSRM resping pe bandă rulantă propunerile societăţii civile

Deputaţii PD şi PSRM din Comisia juridică, numiri şi imunităţi resping propunerile societăţii civile la proiectul de modificare a Codului Electoral. Despre aceasta scrie deputatul PAS Sergiu Litvinenco, dar şi directorul de programe al Asociaţiei Promo-LEX, care este prezent la şedinţă.

„În aceste momente Comisia juridică examinează propunerile societăţii civile la proiectul de modificare a Codului electoral. Nici nu se intră în detalii, totul se respinge cu 5 voturi ale PSRM. Maşinărie de joc care schimbă regulile de joc sub Dodon. Dodon încă mai speră că aşa poate câştiga. Şi alţii tot aşa s-au gândit, dar au eşuat. Nu vin acum cu exemple, ele se cunosc. Şi Dodon aşa va păţi, fiţi siguri de asta”, scrie Sergiu Litvinenco pe pagina sa de Facebook. 

Despre acelaşi lucru scrie şi Pavel Postică, directorul Promo-LEX, Asociaţie care monitorizează alegerile din Republica Moldova:

„Majoritatea membrilor Comisiei Juridice respinge pe bandă rulantă propunerile societăţii civile, între care propuneri pur tehnice cum sunt definirea de noţiuni resurse administrative, accesibilitate etc. Este respinsa propunerea de reformare a mecanismului de desemnare a membrilor CEC şi mandatului acestora. Dar cel mai grav este că nu se oferă ABSOLUT nici o explicaţie care sunt motivele respingerii. Chiar nu merităm să primi la întrebarea DE CE???”, se întreabă Pavel Postică. 

Amintim că în aceste momente are loc şedinţa Comisiei juridice, în cadrul căreia se va aproba raportul final pe proiectul de modificare a legislaţiei electorale, după ce joi proiectul a fost aprobat în prima lectură. Şedinţa nu este transmisă online.
 


Comisia juridică intenţionează să aprobe azi raportul final. Litvinenco: „Deputaţii nici măcar nu au depus amendamente”Modificările la Codul Electoral/

 

 

Modificări electorale, aprobate în prima lectură: Alegătorii vor avea mai puţin timp la dispoziţie pentru a-şi exercita dreptul la vot

Similare
RECOMANDĂRI