MONITORUL APĂRĂRII | Trident Juncture 18 – Cea mai mare demonstraţie de forţă a NATO din ultimii 30 de ani
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

MONITORUL APĂRĂRII | Trident Juncture 18 – Cea mai mare demonstraţie de forţă a NATO din ultimii 30 de ani

Exerciţiul Trident Juncture 2018 (TRJE18), organizat şi condus de NATO, este cea mai mare demonstraţie de forţă din ultimii treizeci de ani. Gazda principală a exerciţiului va fi Norvegia. Exerciţiul este defensiv şi au fost invitaţi să trimită observatori, toţi membrii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, inclusiv Rusia.

Schimbarea mediului de securitate global a determinat NATO, pe lângă alte măsuri, să-şi intensifice programul exerciţiilor, instrumente importante prin care Alianţa urmăreşte realizarea interoperabilităţii, precum şi testarea şi validarea conceptelor, procedurilor şi tacticilor sale.

După anul 2014, apărarea colectivă a redevenit o caracteristică predominantă a NATO, iar pregătirea şi testarea capacitaţii de a planifica şi desfăşura o operaţie majoră, au devenit priorităţi ale Alianţei. Capacitatea de reacţie rapidă a NATO, pentru sprijinul aliaţilor, sau pentru intervenţia rapidă în situaţii de criză militară, reprezintă obiective majore pentru a întări poziţia Alianţei şi a o face credibilă şi relevantă.

Mai mult, dislocarea forţelor aliate din şi în întreaga Europă şi susţinerea acestora pentru a menţine descurajarea şi poziţia de apărare a NATO reprezintă condiţia esenţială a îndeplinirii misiunii de bază a Alianţei.

Amplificarea numărului şi complexităţii exerciţiilor a făcut ca acesta din urmă să se înscrie în caracteristica operaţională prevăzută.

Exerciţiul "Trident Juncture 2018" (TRJE18) face parte din categoria exerciţiilor de mare vizibilitate (High Visibility Exercise - HVE) şi va avea două etape distincte.

Similare
RECOMANDĂRI