Mormane de gunoi după Hramul Chişinăului: Au fost evacuate peste 20 de remorci cu deşeuri
Sursa foto:ipn.md Vizualizari:

Mormane de gunoi după Hramul Chişinăului: Au fost evacuate peste 20 de remorci cu deşeuri

Muncitorii de la Salubrizare au evacuat peste 350 de metri cubi de gunoi de pe bulevardul Ştefan cel Mare, după sărbătoarea de Hram, marcată duminică, 14 octombrie.

Şeful Secţiei amenajare şi salubrizare din cadrul Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare, Vasile Efros, a declarat pentru IPN că lucrările au început la 04.00 dimineaţa. Pe lângă cei peste 50 de muncitori implicaţi în salubrizarea manuală, au fost antrenate tractoare, autobasculante, aspiratoare HAKO şi aspiratoare IVECO. Au fost evacuate peste 20 de remorci cu deşeuri.

Pentru că nu toţi comercianţii din Piaţă au dus gunoiul la containerele plasate în aceste scopuri, intervenţia celor de la Salubrizare a fost îngreunată. Muncitorii au strâns deşeurile manual, în loc ca acestea să fie încărcate mecanizat în autospeciale.

De asemenea, muncitorii de la DGLCA au intervenit şi la salubrizarea Pieţei Marii Adunări Naţionale nemijlocit, iar în parcuri au intervenit muncitorii de la Asociaţia „Spaţii Verzi”.
Similare
RECOMANDĂRI