Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Norul toxic, aruncat în atmosferă după erupţia vulcanului din insula spaniolă La Palma, a ajuns şi în Romania

Norul toxic, aruncat în atmosferă după erupţia vulcanului din insula spaniolă La Palma a ajuns şi în Romania. Masa de dioxid de sulf şi alţi compuşi chimici a pătruns prin vestul ţării şi se va extinde. Specialistii se aşteaptă ca nivelul de poluare să crească şi să existe efecte pe termen lung asupra mediului. Experţii de la Chişinău dau asigurări că norul toxic nu va ajunge în Republica Moldova.

Norul de cenuşă vulcanică este un amestec de vapori de apă, de gaz vulcanic şi particule de magma. Conţine o cantitate mare de dioxid de sulf ce poate determina inclusiv o racire a solului.

SILVIU GURLUI profesor, Facultatea de Fizică, Universitatea A.I.Cuza Iaşi: „Precipitaţiile, care vor cădea luni şi marţi în partea de vest a ţării, poate, în cazul în care aceşti nori vor atinge înălţimi de 4-5 km, în speţă ploi, să fie ceva mai acide decât în mod normal”.

Grav este ca produsii din componenta norului pot ramane in atmosfera o perioada lunga de timp, iar efectele asupra climei sa fie resimtite pe termen lung.

MIHAI LUNGU, decan, Facultatea de Fizică, Universitatea de Vest Timişoara: „Important este sa nu ne panicam si sa purtam masca. Oricum tb sa o purtam! Poate si ochelari si o sapca. Depinde de mai multi factori: inaltimea la care se afla norul respectiv, compusii primari care au fost emanati odata cu explozia respectiva, compusii secundari, directia si intensitatea vantului si densitatea de particule. Noroc ca recoltele sunt catre final, fructele s-au copt. Daca ar fi mai devreme cu cateva luni, era mai complicat”.

Specialistii de Mediu monitorizează permanent calitatea aerului şi spun că deocamdata nu sunt motive de ingrijorare.

Norul de cenusa va parasi zona României marti. În zonele străbătute de nor, concentraţiile de dioxid de sulf, pe întreaga coloană de aer s-au menţinut la valori ridicate.

Între timp, specialiştii basarabeni sunt siguri că norul toxic va ocoli hotarele Republicii Moldova.

GHENADIE ROŞCA, şeful Centrului Prognoze Meteorologice, Chişinău: „Pentru că, în partea est a Europei, se află un ciclon care ne-a adus vreme rece zilele trecute şi avem partea de nord a Europei avem un anticilclon, care face ca curenţii de aer să vină din nord-est şi respectiv nu suntem sub influenţa acestei cenuşe. Pe când, România ei sunt sub influenţa cureţilor din Vest”.
Similare
RECOMANDĂRI