Noul director interimar al Serviciului Vamal, prezentat echipei. Este un fost director adjunct al SIS
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Noul director interimar al Serviciului Vamal, prezentat echipei. Este un fost director adjunct al SIS

Viceprim-ministrul Serghei Puşcuţa a prezentat colaboratorilor Serviciului Vamal noul director interimar al instituţiei, Sergiu Burduja.

În cadrul şedinţei scurte, Viceprim-ministrul a formulat aşteptările Guvernului de la noul conducător:

„Deoarece Serviciul Vamal este prezent practic pe întreg teritoriul ţării şi interacţionează atât cu agenţi economici, cât şi cu persoane fizice, cer să desfăşuraţi activitatea în strictă conformitate cu legislaţia. Vă rog să concentraţi toate eforturile pentru a determina ca procedurile Serviciului Vamal să fie prietenoase şi oneste”.

În continuare, vicepremierul a menţionat importanţa eficienţei şi corectitudinii Serviciului Vamal pentru bugetul public şi l-a îndemnat pe directorul nou numit să urmărească ca Serviciul să-şi menţină indicatorii, or chiar să-i crească acolo unde este loc.

Sergiu Burduja a activat la Moldova-Agroindbank, a fost consilier la Minisrterul Finanţelor, a deţinut functia de director adjunct al Serviciului de Informatii si Securitate, iar ulterior a fost şi director al Centrului pe Combaterea Infractiunilor Economice si Coruptiei.

Similare
RECOMANDĂRI