Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Numărul mare de infectări cu virusul Sars-Cov 2 îi determină pe politicieni să ia atitudine

Numărul mare de infectări cu virusul Sars-Cov 2 îi determină pe politicieni să ia atitudine. Preşedintele Maia Sandu a transmis un mesaj video prin care îi îndemnă pe cetăţeni să se vaccineze. Subiectul vaccinării a ajuns în discuţii şi în Parlamentul de la Chişinău. În timp ce unii deputaţi le-au cerut oamenilor să aibă încredere în vaccin şi să se imunizeze, preşedintele Parlamentului spune că vaccinarea este benevolă şi fiecare decide cum va proceda.

Preşedintele Maia Sandu nu exclude probabilitatea prezenţei noii tulpini britanice de covid 19 pe teritoriul Republicii Moldova şi a făcut un apel la cetăţeni să respecte normele sanitar-epidemice.

MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: "Purtaţi masca, spălaţi şi dezinfectaţi mainile, evitati locurile aglomerate, amanati evenimtele cu multi oameni, vom avea timp sa le organizam fara a pune in pericol viata celor din jur. Vaccinati-va cand vine randul vostru. Vaccinul salveaza vieti".

La unison cu mesajul preşedintelui sunt si deputatii PAS. Acestia au cerut plenului Parlamentului să nu mai politizeze subiectul vaccinării.

MIHAI POPŞOI, vicepreşedintele Parlamentului: "În acest parlament avem obiceiul de a politiza pana si aerul pe care-l respiram. Iar cand vine vorba de viata si sanatatea oamenilor chiar nu ar trebui sa fie loc de politizare, cu totii am asteptat cu sufletul la gura sa apara vaccinul in tara, ei bine acum unii incearca sa saboteze si sa submineze procesul de vaccinare".

RUXANDA GLAVAN, deputat, platforma Pentru Moldova: "Am urmarit cu totii foarte intristati manipularile care se arunca in spatial public, din toate taberele politice, eu va amintesc ca chiar si in acest plen au existat tentative de a pune la dubii in general necesitatea vaccinarii, ceea ce a subminat mult increderea oamenilor".

Presedintele Parlamentului spune în schimb că nu ar trebui să se pună presiune pe ceăeţeni pentru că vaccinarea este benevolă.

ZINAIDA GRECIANÎI, preşedintele Parlamentului: "Haideti sa nu facem politica pe sanatatea cetatenilor. Vaccinarea este benevolă, fiecare cetăţean trebuie să-şi aleagă cu care vaccin se vaccinează".

În urmă cu 2 zile, in Republica Moldova, a început prima etapa de imunizare anti-Covid 19. Potrivit planului national de vaccinare, sunt imunizati în prima etapă medicii si angajatii sistemului medical, in etapa a doua persoanele cu vârsta peste 60 de ani, cei cu boli cronice şi angajaţii din domeniile de risc, iar in etapa a treia va fi imunizata populaţia. 
Similare
RECOMANDĂRI