O femeie a fost jefuită de peste 5500 de euro, după ce un bărbat, care s-a dat drept reprezentant al băncii, i-a cerut datele bancare
Sursa foto:foto simbol Vizualizari:

O femeie a fost jefuită de peste 5500 de euro, după ce un bărbat, care s-a dat drept reprezentant al băncii, i-a cerut datele bancare

Un bărbat  în vârstă de 37 de ani, suspectat de sustrageri de bani de pe carduri bancare, a fost reţinut. Poliţia a  fost aleratată acum trei zile, de către o femeie, care a anunţat că de pe cardul bancar i-au fost sustraşi 5 520 Euro, echivalentul a 108 247 lei  moldoveneşti. 

Poliţiştii au stabilit că suspectul, împreună cu alţi complici, prezentându-se drept angajaţi ai instituţiilor bancare, au apelat telefonic femeia şi prin metode de convingere, au  obţinut  fraudulos datele  de card a victimei, de unde au şi sustras mijloacele financiare.
  
La 11 august, suspectul a fost reţinut în municipiul Chişinău. Bărbatul nu este la prima abatere de la lege, acesta anterior a fost judecat pentru  infracţiuni patrimoniale.  Suspectul este  reţinut pentru 72 de ore, dacă va fi găsit vinovat acesta riscă  închisoare de la 8 la 15 ani.  
  
În continuare  de către organul de urmărire penală se efectuează măsuri procesuale, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor, precum şi acumularea probelor pe cauza penală.
 
Poliţia vine repetat cu un apel către cetăţeni să fie vigilenţi şi să respecte regulile de securitate:
 
Nu divulgaţi nimănui (nici personalului băncii) informaţiile dumneavoastră personale sau datele cardului bancar, (numărul de card, data expirării, codul PIN, codul de securitate format din 3 cifre tipărit pe partea verso a cardului, codul de securitate primit prin SMS sau la adresa de e-mail de la bancă pentru efectuarea tranzacţiei în mediul on-line), chiar dacă apelul este aparent efectuat de pe numere asemănătoare sau identice cu cele ale băncilor comerciale;
 
Petru a verifica dacă într-adevăr sunteţi apelaţi de către angajaţii băncii, sunaţi la numerele de telefon indicate pe website-urile băncilor comerciale, sau a celor indicate pe cardurile bancare, pentru verificare;
 
Verificaţi lunar extrasul de cont, astfel încât dacă apar tranzacţii suspecte, adresează-te băncii cât mai repede.
 
Dacă suspectaţi  o fraudă sau o activitate suspicioasă, contactaţi imediat Serviciul  Clienţi,  la numărul de pe verso cardului, valabil 24 de ore din 24.
Similare
RECOMANDĂRI