Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

O nouă misiune de salvare SMURD România a fost încheiată cu succes. O femeie din Chişinău a primit o nouă şansă la viaţă

În ziua în care comemorăm patru ani de la prăbuşirea unui elicopter SMURD din România ce a dus la moartea a patru membrii ai echipajului, o nouă misiune de salvare a fost încheiată cu success. O femeie din Chişinău a primit o nouă şansă la viaţă. Pacienta are 27 de ani a fost transportată cu un echipaj SMURD la Bucureşti pentru un transplant de ficat.

La ora 10 şi 58 de minute, elicopterul Smurd de la Iaşi a aterizat pe stadionul Dinamo din Chişinău. Paramedicii au avut o misiune specială – trebuiau să ducă imediat o femeie de 27 de ani la Bucureşti pentru un transplant de ficat.

„În spital a fost internată marţea trecută, deci o săptămână”, a precizat un medic.

Pacienta a fost internată săptămâna trecută la Terapie Intensivă, în comă hepatică.

„Din start a venit cu encefalopatie, nu face febră, este tahicardică, testul covid ste negativ”, a spus medicul.

Misiunea echipajului SMURD e fost îndeplinită cu succes. Urmează ca medicii din Bucureşti să înceapă operaţia de transplant, pentru a da o nouă şansă la viaţa pacientei.

Aceasta este a 8-a misiune aeriană SMURD România din acest an, făcută  în Republica Moldova.
Similare
RECOMANDĂRI