O tânără de 25 de ani, cercetată penal pentru comercializare de droguri. Le vindea prin aplicaţia Telegram
Sursa foto:politiacapitalei.md Vizualizari:

O tânără de 25 de ani, cercetată penal pentru comercializare de droguri. Le vindea prin aplicaţia Telegram

O tânără de 25 ani, domiciliată în mun. Chişinău, este cercetată penal pentru circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare.

Oamenii legii au stabilit că suspecta vindea substanţele prin intermediul aplicaţiei „Telegram”, unde consumatorilor le era indicat locul de unde pot ridica drogurile, comandate preventiv.

Poliţiştii au documentat activitatea infracţională a tinerei timp de două luni, în acest sens fiind efectuate 2 achiziţii de control. Ulterior, forţele de ordine au efectuat percheziţie autorizată în locuinţa acesteia, unde au fost depistate şi ridicate pliculeţe de tip zip-lock cu substanţă fărămiţată cu miros specific, un pachet cu o substanţă suspectă, un cântar electronic la scară mică şi mijloace băneşti obţinute în urma comercializării drogurilor.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, forţele de ordine au acumulat probe concludente ce-i demonstrează vinovăţia. Pliculeţele depistate în urma percheziţiei au fost ridicate, sigilate şi transportate la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare a IGP.

În cazul în care tânăra comercializa pliculeţele cu substanţa fărămiţată cu miros specific, ar fi obţinut un profit în sumă de 25 000 lei. Anterior ea a mai fost în vizorul forţelor de ordine, pentru fapte similare.

Acţiunile poliţiştilor au avut loc în cadrul unei cauze penale iniţiată pentru Circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, suspecta fiind reţinută pe un termen de 72 ore în Izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. Conform legislaţiei în vigoare ea riscă închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani.

Totodată de către forţele de ordine sunt demarate acţiuni speciale de investigaţii suplimentare în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi persoanelor implicate.

Similare
RECOMANDĂRI