Obiect suspect, găsit în furgoneta bărbatului care a intrat în mulţime la Münster, anunţă poliţia
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Obiect suspect, găsit în furgoneta bărbatului care a intrat în mulţime la Münster, anunţă poliţia

Poliţia a descoperit "un obiect suspect" în furgoneta individului care a intrat sâmbătă într-un grup de oameni în oraşul Münster, din vestul Germaniei, potrivit unui purtător de cuvânt al instituţiei, informează dpa.

Poliţia a izolat zona pentru a continua ancheta, a adăugat oficialitatea germană. Potrivit dpa, nu este clar despre ce obiect este vorba şi nici dacă reprezintă vreun pericol.

Pe de altă parte, Ministerul de Interne german a informat că cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa după ce o furgonetă a intrat într-un grup de oameni strânşi pe o terasă dintr-un local central din Münster. În acest bilanţ este inclus şi şoferul vehiculului, care s-a sinucis în interiorul furgonetei, împuşcându-se.

Motivele incidentului rămân neclare şi sunt anchetate, notează dpa, care adaugă că circa 30 de oameni au fost răniţi în atacul din acest oraş, care are o populaţie de aproximativ 300.000 de locuitori. Münster este unul dintre cele mai importante centre universitare din Germania, cu circa 50.000 de studenţi, iar centrul oraşului este împânzit de baruri, restaurante şi instituţii culturale.
Similare
RECOMANDĂRI