Omul de ştiinţă Stephen Hawking a murit la vârsta de 76 de ani
Sursa foto:evz.ro Vizualizari:

Omul de ştiinţă Stephen Hawking a murit la vârsta de 76 de ani

Anunţul a fost făcut de un purtător de cuvânt al familiei. Hawking a încetat din viaţă în locuinţa sa din Cambridge.

"Suntem profund întristaţi că tatăl nostru iubit a murit astăzi. A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar a cărui muncă şi moştenire vor dăinui mulţi ani", au declarat copiii săi - Lucy, Robert şi Tim - într-un comunicat preluat de presa internaţională.

Stephen Hawking s-a născut la 8 ianuarie 1942, în Oxford/ Anglia, a fost fizician englez, teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de Matematică la Universitatea Cambridge, deţinută cândva de Isaac Newton.

Din 1963, de la vârsta de 21 de ani, Hawking suferă de o boală progresivă de neuron motor, afecţiune cunoscută sub numele de Scleroză laterală amiotrofică.

În anii ’80 reuşea să-şi mişte degetul mare de la mână pentru a scrie propoziţii ajutat de cursorul mouse-ului.

Paralizia a progresat, iar fizicianul a devenit complet imobilizat, şi-a pierdut vocea, fiind obligat să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat, conceput special pentru el de un prieten, care poate fi controlat cu mişcări ale muşchiului obrazului.

Hawking a elaborat, între altele,  un model matematic asupra originii şi evoluţiei universului din momentul "marii explozii" iniţiale, aşa numitul  Big Bang.

A făcut şi o serie de studii  asupra relaţiei dintre găurile negre din univers şi termodinamică.

Una dintre cărţile sale de referinţă - Scurta istorie a timpului - a fost vândută în 10 milioane de exemplare în întreaga lume.

Similare
RECOMANDĂRI