ONG-urile de media se solidarizează cu redacţia „Radio Orhei”. CCA a acordat licenţă unui post de radio cu o denumire similară
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

ONG-urile de media se solidarizează cu redacţia „Radio Orhei”. CCA a acordat licenţă unui post de radio cu o denumire similară

Organizaţiile neguvernamentale din domeniul mass-media se solidarizează cu postul de radio „Radio Orhei” şi cer Consiliului Coordonator al Audiovizualului să abroge decizia din 5 aprilie 2018, prin care a fost acordată licenţă de emisie unui post de radio cu o denumire similară, stimulând astfel transferul de imagine şi, corespunzător, concurenţa neloială, transmite IPN.

Într-o declaraţie remisă presei, semnatarii reamintesc că postul „Radio Orhei” emite de peste 12 ani, este cunoscut şi apreciat de publicul din regiune, reputaţia fiind câştigată în timp, printr-o politică editorială pluralistă şi echilibrată în raport cu autorităţile politice de nivel local şi central. Însă prin decizia din 5 aprilie 2018 „Cu privire la bilanţul concursului pentru utilizarea frecvenţelor radio disponibile”, CCA a eliberat o licenţă de emisie unui post de radio cu o denumire similară – „Radio Orhei FM”. Acest lucru s-a întâmplat în pofida faptului că autoritatea publică de reglementare a fost atenţionată asupra pericolului iminent de a crea confuzie în rândul consumatorilor de programe. În fapt, prin această decizie, CCA a stimulat transferul de imagine de la un post de radio cunoscut la un post de radio nou care, astfel, a fost privilegiat. Totodată, organizaţiile semnatare consideră că această decizie stimulează concurenţa neloială pe piaţa audiovizuală şi ar putea cauza prejudicii financiare, dar şi morale postului „Radio Orhei”.

Conform Codului Audiovizualului al Republicii Moldova, CCA este reprezentantul şi garantul interesului public în domeniul audiovizualului, responsabil pentru implementarea şi respectarea Codului, unul dintre scopurile căruia este instituirea principiilor democratice de funcţionare a audiovizualului. ONG-urile de media consideră decizia CCA contrară acestui scop şi solicită abrogarea acesteia. În acelaşi timp, solicită Consiliului să renunţe la abordarea formală a cererilor de acordare a licenţelor de emisie şi să ţină cont de drepturile radiodifuzorilor existenţi pe piaţă, promovând concurenţa loială şi respectând identitatea fiecărui radiodifuzor.

Semnatarii declaraţiei sunt: Asociaţia Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Electronice, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Centrul „Acces-Info”, Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi şi Comitetul pentru Libertatea Presei.

Similare
RECOMANDĂRI