Opinie. Guvernarea contrapune intenţionat reformele cerute de FMI cu cele atribuite UE
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Opinie. Guvernarea contrapune intenţionat reformele cerute de FMI cu cele atribuite UE

Din declaraţiile abundente transmise de către reprezentanţii partidului de la guvernare putem distinge o serie de atacuri anti-UE, scrie politologul Dionis Cenuşa într-un articol de analiză pentru Agenţia IPN.

În primul rând, afirmaţiile făcute de către Democraţi insinuează faptul că UE nu îşi respectă angajamentul de a oferi asistenţa financiară, chiar dacă autorităţile moldoveneşti ar fi îndeplinit toate condiţiile necesare, accentuează politologul.

A două acuzaţie, potrivit lui Cenuşa, se aseamănă cu cea adoptată în 2017, când a fost forţată adoptarea votului mixt. Astfel, Democraţii califică drept imixtiune în afacerile interne solicitările UE către Moldova în privinţa validării alegerilor din Chişinău şi de suspendare a primei tranşe din asistenţa macro-financiară. Asemenea demers pune în pericol viitoarele relaţii de parteneriat cu UE, care nu pot avea loc fără de încredere reciprocă şi îndeplinirea întocmai a prevederilor contractuale, argumentează politologul.

Cea de-a treia acuzaţie echivalează decizia UE de a opri asistenţa macro-financiară cu o acţiune îndreptată împotriva cetăţenilor, explică Cenuşa. Premierul Filip foloseşte copiii de grădiniţă pentru a sublinia că decizia UE va avea consecinţe nefaste asupra categoriilor vulnerabile de cetăţeni. Astfel, se face presiune publică asupra Bruxelles-ului, iar, în paralel, este deplasată atenţia de la partea vinovată cu adevărat – guvernarea.

În opinia politologului, a patra învinuire a fost adresată Parlamentului European pentru Rezoluţia adoptată pe 5 iulie, considerată politizată şi abuzivă, dar şi Delegaţiei UE de la Chişinău, pentru că nu ar fi reflectat poziţia guvernului în informaţia expediată către mass-media. Cu alte cuvinte, autorităţile declară că diplomaţii europeni prezenţi la Chişinău nu comunică corect cu Bruxelles, din care motive relatările despre evoluţiile din ţară sunt „incomplete”.

În fine, autorităţile de la Chişinău transferă responsabilitatea pentru eşuarea reformei justiţiei, desfăşurată cu susţinerea financiară europeană, către experţii UE şi reprezentanţii societăţii civile, comentează Cenuşa. Mai mult ca atât, guvernarea contrapune reformele promovate de către UE cu cele realizate în contextul acordului cu FMI. Astfel, în mod artificial este indusă ideea că problema nu constă în performanţa, capacitatea sau voinţa guvernării, care a obţinut rezultate bune în reformarea sectorului bancar, ci în calitatea donatorilor. Din aceasta ar reieşi că UE este mai puţin calificat decât FMI, chiar dacă multe reforme coordonate cu FMI corespund cu prevederile Acordului de Asociere.

Toate aceste învinuiri manevrate de către guvernare denotă tentativa acesteia de a interpreta dialogul UE-Moldova printr-o relaţie de simetrie. Astfel, guvernarea de la Chişinău ignoră în mod conştient faptul că Moldova este partea care beneficiază de asistenţa europeană şi a convenit benevol să îndeplinească condiţii tehnice şi politice, concluzionează politologul.

Similare
RECOMANDĂRI