Opinie: Marea Neagră este punctul fierbinte al Europei, iar apartenenţa Republicii Moldova la bazinul Mării Negre este un avantaj
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Opinie: Marea Neagră este punctul fierbinte al Europei, iar apartenenţa Republicii Moldova la bazinul Mării Negre este un avantaj

În prezent, Marea Neagră este punctul fierbinte al Europei, iar apartenenţa Republicii Moldova la bazinul Mării Negre este un avantaj pentru că face parte dintr-o zonă dinamică, tradiţional importantă pentru geostrategia continentului european. Este declaraţia expertului politic IDIS „Viitorul”, Ion Tăbârţă, invitat al emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

Expertul politic IDIS „Viitorul” a precizat că apartenenţa Republicii Moldova la bazinul Mării Negre reprezintă un avantaj al securităţii statului, pentru că face parte dintr-o zonă dinamică, o zonă care tot timpul a fost importantă pentru geostrategia continentului european.

„Marea Neagră este un foarte important nod comercial, nod de intersecţie chiar şi a spaţiilor geopolitice şi nu în zadar Federaţia Rusă şi nu numai, insistă să controleze teritoriul Mării Negre”, a declarat Ion Tăbârţă.

Expertul susţine că, în prezent, Marea Neagră sau spaţiul Pontic, după cum mai este numit în teoriile de geopolitică, este punctul fierbinte al Europei. „Dacă în anii `90 Balcanii erau butoiul cu pulbere pentru securitatea europeană, acum, în special după criza din Ucraina, centrul de greutate cu potenţial conflictual s-a mutat dinspre Balcani înspre regiunea Mării Negre. Politica revanşistă sau neoimperialistă a Federaţiei Ruse care s-a soldat cu câteva conflicte în spaţiul post-sovietic, mai nou există şi factorul turcesc.Toate acestea fac ca Marea Neagră să fie tratată cu multă prudenţă de marii actori”, a mai menţionat expertul politic.

În ceea ce priveşte provocările securităţii Republicii Moldova, Tăbârţă spune că acestea sunt foarte mari pentru că sunt interesele marilor actori în joc. „Totodată, faptul că suntem prezenţi într-o zonă atât de dinamică ne dă foarte multe bătăi de cap”.

Analistul Corneliu Ciurea susţine că referitor la Marea Neagră este prea mare conflictul de interese. Comunitatea internaţională şi-ar dori să fie pace în această regiune, dar pace nu are cum să fie, spune el. În această zonă îşi dispută întâietatea Rusia, Turcia, SUA şi mai puţin UE.

„Şi, deoarece suntem considerată o ţară riverană Mării Negre, deşi nu avem ieşire la ea şi asta este oarecum paradoxal, suportăm consecinţele politicilor marilor puteri”, a afirmat Cornel Ciurea.

Similare
RECOMANDĂRI