Parlamentul a ratificat Acordul de împrumut cu BERD pentru interconenectarea electrică cu România
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Parlamentul a ratificat Acordul de împrumut cu BERD pentru interconenectarea electrică cu România

Parlamentul a ratificat Acordul de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind implementarea proiectului „Interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, Faza I”. Documentul a fost susţinut de 65 de deputaţi dintre cei prezenţi la şedinţă.

Documentul prevede acordarea unui împrumut de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în sumă de 80 de milioane de euro, pentru implementarea proiectului „Interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, Faza I”. Mijloacele financiare vor fi folosite la construcţia, echiparea şi punerea în funcţiune a interconectării electrice dintre Republica Moldova şi România. Termenul este de 18 ani, inclusiv perioada de graţie de 3 ani.
 
Pentru implementarea completă a proiectului de interconectare asincronă a sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu cel din România, cu abordare etapizată, vor fi utilizaţi 270 mln de euro, inclusiv, împrumuturi de 80 mln euro  oferiţi de  BEI, 80 mln euro – BERD, 70 mln euro – Banca Mondială şi 40 mln de euro oferiţi ca grant de UE.
 
Scopul final constă în construcţia, echiparea şi punerea în funcţiune a interconectării electrice dintre Republica Moldova şi România, inclusiv o staţie BtB în Vulcăneşti, o linie de transport de 400 kV între Vulcăneşti şi Chişinău, extinderea staţiei de transformare din Chişinău  şi extinderea staţiei Vulcăneşti de 400 kV.
 
Potrivit autorităţilor, investiţia va fi recuperată din contul tarifului reglementat de transport al energiei electrice. Acordul de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind implementarea proiectului „Interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, Faza I” a fost semnat la Chişinău, la 20 decembrie 2017.
Similare
RECOMANDĂRI