Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

PAS vrea implicarea autorităţilor pentru a sprijini pe cei care au luat împrumuturi de la companiile de microfinanţare

Partidul Acţiune şi Solidaritate vine cu un apel către guvernanţi şi cere aprobarea proiectului de lege propus prin care plata creditelor şi a comisioanelor aferente să fie amânată cu până la 6 luni. Potrivit deputaţilor PAS, criza economică afectează grav pe cei care au luat împrumuturi de la companiile de microfinanţare şi nu mai au cum să plătească ratele.

Iurie Motroi spune că a căzut în plasa comapniilor de microfinanţare, contractând primul credit atunci când şi-a pierdut locul de muncă. Întrucât compania de microfinanţare i-a aplicat penalităţi şi dobânzi exagerate n-a mai reuşit să se  descurce cu plata creditului.

„Am fost nevoit să iau un credit, crezând că acest lucru mă va ajuta. Îmi voi  găsi un loc de muncă, îmi vor da salariul de la fostul job, dar acest lucru nu s-a  întâmplat. Am fost nevoit să mai iau un credit ca să achit primul credit. Am luat 4 credite ca să achit primele credite”, a spus Iurie Motroi .

Deputaţii PAS au întregistrat un proiect de lege potrivit căruia plata creditelor şi a dobânzilor aferente creditului contractat de la companiile de microfinanţare să fie amânate sau reeşalonate. Proiectul însă s-a împotmolit  la Guvern şi n-a primit încă avizul Executivului.

„Noi avem aceste soluţii legale, putem să amânăm plata la creditele lor, noi putem să avem o lege a falimentului personal. Statul poate să preia aceste datorii de la companiile de microfinanţare, să le cumpere, şi oamenii să nu mai fie datori companiilor, dar să fie datori statului, iar statul să nu mai aplice aceste dobânzi şi penalităţi aşa de dure, dar să le permit în 3/5 ani să ramburseze aceşti bani”, a declarat DAN PERCIUN, deputat PAS .

Potrivit datelor oficiale, în prezent, portofoliul de creditare al organizaţiilor nebancare este de peste 9 miliarde de lei, ceea ce reprezintă peste 18% din  valoarea totală a creditelor în Republica Moldova.
 
Similare
RECOMANDĂRI