PCCOCS: Doi tineri au creat o grupare prin care au adus în ţară şi au vândut droguri în valoare de circa 9 milioane de lei
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

PCCOCS: Doi tineri au creat o grupare prin care au adus în ţară şi au vândut droguri în valoare de circa 9 milioane de lei

O grupare care a pus în aplicare o schemă de introducere a drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova şi comercializarea ulterioară a acestora, precum şi spălarea banilor rezultaţi din această actviitate, a fost destructurată, după ce a fost documentată o perioadă de 10 luni de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în comun cu ofiţerii Direcţiei Investigarea Fraudelor Economice a Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP.

Potrivit PCCOCS, începând cu primăvara anului 2018, liderii grupării criminale în vârstă de 21-28 de ani, au creat o grupare criminală şi au împărţit rolurile, astfel încît unul din lideri organiza introducerea drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul rutelor internaţionale de pasageri, iar cel de al doilea organiza comercializarea drogurilor prin intermediul unei aplicaţii securizate.

Membrii grupului criminal ascundeau drogurile – în spaţii cu acces public, la rădăcina copacilor, sub bordure, pietre şi alte locaţii, iar prin intermediul unei aplicaţii speciale, era fixat locul exact de ascundere a drogurilor şi transmis prin canalul securizat liderilor grupării.

Concomitent, liderii grupării organizau perfectarea cardurilor bancare, inclusiv pe numele altor persoane, pentru a putea gestiona banii rezultaţi din vânzarea drogurilor.

Suspecţii vindeau drogurile prin intermediul ”Telegram”, iar doritorii de a cumpăra droguri erau acceptaţi într-un chat ascuns, după care primeau instrucţii referitor la modalitatea de procurare a drogurilor.

Astfel, s-a stabilit că în perioada 2018-2019, gruparea criminală documentată a spălat bani în sumă de aproximativ 9 milioane de lei, rezultaţi din vânzarea drogurilor, utilizînd circa 28 conturi bancare şi aproximativ 90 portmonee electronice.

Pentru a ascunde provenienţa infracţională a banilor, făptuitorii procurau criptovalută de tip bitcoin.

În rezultatul percheziţiilor efectuate la domiciliile şi mijloacele de transport al membrilor grupării criminale au fost ridicate mai multe carduri bancare pe numele diferitor persoane, inclusiv a liderilor grupării criminale bani în sumă de aproximativ 400 000 lei, instrumente şi obiecte pentru împachetarea drogurilor, precum şi alte obiecte care probează comiterea infracţiunilor.

De către procurorii PCCOCS şi membrii grupului de lucru au fost reţinuţi 3 membri ai grupării criminale, inclusiv organizatorul, fiindu-le aleasă măsura preventivă arestul preventiv pentru un termen de 30 zile. 

De menţionat că circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, comisă de către un grup criminal organizat în proporţii deosebit de mari, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 de ani. 

Spălarea banilor comisă de către un grup criminal organizat, în proporţii deosebit de mari, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.

Contrabanda comisă de către mai multe persoane, în proporţii deosebit de mari, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Similare
RECOMANDĂRI