Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Persoanele reţinute în "Dosarul Metalferos" au scăpat de arest. Instanţa a respins toate demersurile procurorilor

Persoanele reţinute în "Dosarul Metalferos" au scăpat de arest. Instanţa a respins toate demersurile procurorilor în acest sens. Magistraţii au decis că nouă dintre suspecţi, printre care şi cei patru poliţişti de la Inspectoratul Naţional de Investigaţii, să fie eliberaţi sub control judiciar, iar ceilalţi şapte să fie cercetaţi în arest la domiciliu, pentru o lună.

Procuratura Generală spunea că suspecţii ar trebui cercetaţi în arest preventiv din cauza, cităm, "gravităţii infracţiunilor incriminate, rezonanţei sociale a cazului şi circumstanţelor care ar putea determina aceste persoane să împiedice urmărirea penală".

rocuratura mai menţionează şi "posibilitatea eschivării lor de la răspunderea penală", precum şi faptul că anterior "o parte din ei, deşi erau cercetaţi, şi-au continuat activitatea criminală".

Procurorii vor contesta hotărârile judecătoreşti şi vor insista pe plasarea învinuiţilor în arest preventiv. De asemenea, procurorii vor înainta Ministerului Afacerilor Interne un demers cu privire la suspendarea din funcţie a poliţiştilor vizaţi în anchetă, precizează un comunicat de presă al instituţiei.

Procuratura Generală le acuză pe cele 16 persoane de escrocherie şi spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în proporţii deosebit de mari, în interesul unei organizaţii criminale.
Similare
RECOMANDĂRI