Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Peste 200 de basarabeni au stat blocaţi în aeroportul Charles de Gaulle din Paris

Peste 200 de basarabeni au stat, noaptea trecută, în aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Ei au fost minţiţi de o companie de transport ce le-a promis că îi va duce acasă cu o cursă charter care, însă, nu era autorizată. Oamenii au cumpărat bilete, şi-au părăsit locuinţele şi abia la aeroport au aflat, cu stupoare, că nu vor mai ajunge la destinaţie, zborul fiind anulat în ultimul moment. După 24 de ore de aşteptare tensionată, cursa a fost reprogramată pentru astăzi.

Basarabenii care voiau să ajungă acasă au dat 300 de euro pentru un bilet. Ajunsi la aeroport, însă, oamenii s-au trezit că zborul a fost anulat. După ore în şir de aşteptare, administraţia aeroportului francez le-a oferit gustări, apă şi paturi mobile, pe care şi-au petrecut noaptea.
 
„Am venit aici pe aeroport la scurt timp am primit mesaj că s-a anulat zborul din cauză că ceva guvernul nu permite, am încercat să facem legături cu Ambasada cu Guvernul, au spus că nu va putem face nimic oameni buni asta am primit de la ambasada. Statul francez a început să ia el masuri a vazut că lumea nu se poate duce nicăieri ne-au dat unde să dormim apă şi ceva să mâncăm aseară. Toată noaptea am petrecut aici sunt şi copii de zece luni de maxim doi ani”, a spus Alina, una dintre basarabencele blocate pe aeroportul parizian.

Oamenii sunt furioşi, atât pe administraţia companiei de transport cât şi pe autorităţile de la Chişinău.
 
„Lumea a dormit aici, adică e dezastru total din partea statului nostru, pur şi simplu vreau să dau o întrebare, se culcă ei liniştiţi în patul lor când ştiu că atâţia oameni… Noi acum nu trebuim absolut la nimeni”, a spus Alina.
 
Administraţia companiei de transport spune că avea toate actele în regulă şi zborul ar fi fost autorizat. Comisia pentru Situaţii Excepţionale, însă, nu a avizat nicio cursă charter spre şi din Paris, pentru data de 30 martie.
 
„Noi singuri nu ştim nouă nu ni s-a dat un răspun de ce pur şi simplu cu 10 minute înainte de zborul din Moldova ni s-a transmis că a fost transferat pentru data de 2 aprilie doar atât restul nimic Am avut şi autorizare am avut absolut totul, în ultimul moment cu 10 minute înainte de zbor a fost anulat.
 ”, a precizat un reprezentant al companiei de transport.

În legătură cu acest caz, premierul Ion Chicu a acuzat compania că i-ar fi dus în eroare pe oameni şi le recomandă celor aflaţi în astfel de situaţii să nu vină până la aeroport, înainte de a se convinge că zborul este autorizat.
 
"Vă rugăm să manifestaţi maximă atenţie atunci când procuraţi tichete avia pentru cursele charter. Nu procuraţi tichete la curse charter, înainte ca zborurile respective să fie autorizate de Comisia Situaţii Excepţionale. În jur de 220 persoane au fost induse în eroare de escroci, inclusiv politici, minţindu-i că e autorizat un zbor de la Paris”, a fost reacţia premierului Ion Chicu.
 
Autorităţile de la Chişinău îi îndeamnă pe cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în dificultate să ceara ajutorul ambasadelor din statele în care se află.
 
„Acum avem o cifră de 7 mii de persoane care au solicitat suport pentru repatrierea către Republica Moldova, dar până acum au existat curse charter, am ajutat în jur la 3.700 de cetăţeni din mai multe ţări pe cale terestră sau aeriană”, a spus OLEG ŢULEA, ministrul Afacerilor Externe.
 
Similare
RECOMANDĂRI