Petiţie online: Se cere eliminarea obligaţiei autoizolării timp de 14 zile pentru cei care vin din state cu rată mică de infectare cu COVID-19
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Petiţie online: Se cere eliminarea obligaţiei autoizolării timp de 14 zile pentru cei care vin din state cu rată mică de infectare cu COVID-19

Deputata PAS, Galina Sajin, a iniţiat o petiţie în adresa prim-ministrului Ion Chicu, prin care cere eliminarea obligaţiei autoizolării timp de 14 zile pentru cetăţenii Republicii Moldova care vin din statele cu rată mică de infectare cu COVID-19.

„Încă de la începutul lunii iunie, statele europene au început să relaxeze restricţiile pentru statele în care pandemia este gestionată bine şi în care sunt puţine cazuri de infectare cu covid-19 raportat la populaţie. Acele state au fost incluse în aşa-numite “liste verzi”, iar pentru persoanele care vin din ţările respective a fost exclusă măsura autoizolării. Astfel de practici au fost adoptate de România, Bulgaria, Ungaria, Austria, Italia, Franţa, Germania ş.a 

Considerăm că, prin menţinerea obligaţiei de autoizolare timp de 14 zile la intrarea în ţară pentru persoanele care vin din orice alt stat, drepturile noastre sunt limitate excesiv. Crearea listei verzi este o soluţie optimă şi pentru Republica Moldova, care corespunde riscurilor existente, având în vedere rata mică de infectare cu covid-19 în alte state şi situaţia mult mai bună decât în Republica Moldova”, se spune în textul petiţiei. 

Astfel, semnatarii petiţiei solicită:

- elaborarea unei liste verzi a statelor care gestionează bine pandemia şi au puţine cazuri de infectare cu covid-19;
- introducerea excepţiei de la măsura autoizolării timp de 14 zile pentru cetăţenii Republicii Moldova care vin din statele incluse în lista verde.  

Similare
RECOMANDĂRI