Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Podul de flori, între speranţe şi amintiri
Într-o singură zi au trăit idealul la care au visat ani de zile. Românii de pe ambele maluri ale Prutului s-au îmbrăţişat şi au înţeles, odată pentru totdeauna, că sângele apă nu se face. Se întâmpla pe 6 mai 1990.
Pentru unii, Prutul este doar un râu, pentru poporul nostru român însă este o apă de lacrimi căzută din ochii familiilor despărţite. După zeci de ani în care ne-a fost negate limba, cultura, tradiţiile şi fraţii, românii de pe ambele maluri ale Prutului s-au regăsit…acasă.
Uniţi de acelaşi sânge şi idealuri, dar despărţiţi de duşmani – aceasta este drama poporului românesc. Pe 6 mai 1990, eroii acestui neam şi-au văzut visul împlinit…chiar dacă pe…foarte scurt timp.
GRIGORE VIERU:,, Aveam o formidabilă idee, a unui pod de flori, între cele două maluri ale Prutului, despărţite de amar de vreme de vrednicia vremurilor. Am mers la nişte democraţi începători, pe atunci care ocupau nişte funcţii improtante în stat, şi dânşii s-au uitat trsniţi la trăsnita noastră idee”
Sofia Vicoveanca a fost prima interpretă din România care trecut Prutul cu cântecul său, fiind prezentă şi la Podul de Flori din 1990. Copleşită de emoţii este şi astăzi. Nu îşi aduce aminte ce a cântat, dar nu poate uita cum s-a simţit în acea zi.
SOFIA VICOVEANCA ,,Sunt amintiri care nu pot fi uitate. Ce-mi amintesc, că au trecut nişte ani, oameni care se căutau, până să dau drumul cântecului. Mă impresiona pentru că se cunoşteau dar nu se văzuseră, se ştiau poate numai din scrisori care erau şi alea cenzurate, sunt lucruri care iată m-aţi stârnit şi mi-aţi răscolit sufletul, cum numai o data se pot întâmpla….Pentru mine, Basarabia rămâne aşa ca o tămadă pe suflet, vă jur”
Alexei Busuioc, fost primar al satului Capaclia din raionul Cantemir, avea pe atunci vreo 20 de ani. Acesta îşi aduce aminte că ideea de a trece graniţa cu România îi părea imposibilă. Odată făcut, acest pas a trezit o sumedenie de întrebări oamenilor care au trăit conform doctrinelor sovietice.
ALEXEI BUSUIOC ,,Lumea înţelegea că dacă nu este bariera asta de limbă, începeau să îşi pună mai multe întrebări, da de ce nu e barieră de limbă, nu cumva suntem aceeaşi, nu cumva provenim noi de acolo şi când şi muzica popular, atunci pentru prima oară, au începurt să apară întrebări încă mai profunde.
Pentru scriitorul Andrei Strâmbeanu, “Podul de Flori” a fost unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa sa.
ANDREI STRÂMBEANU ,,Eu nu simţeam drumul, nu simţeam nimic, eram imponderabil, şi m-am pomenit dincolo de pod, şi m-am aşezat în genunchi, mi-I greu să vorbesc…Şi am sărutat pământul, şi am văzut nişte buruieni, şi buruienile celea erau nişte lobodă nu ştiu ce, ca la noi, darn oi am fost atât de tare spălaţi pe creier, încât eu credeam că peste Prut e alt pământ…Prutul era pentru mine cea mai lată apă…Pregătirea mea de acasă, nenorocirile noastre de acasă, eu credeam că gata, mâine e unirea, şi nu aveam niciun alt scop pe lumea asta decât idealul unirii”
Suntem un singur neam iar cee ace ne uneşte este de o mie de ori mai puternic decât toţi cei care doresc să ne despartă. Să ne cunoaştem istoria, trecutul, sacrificiile părinţilor şi ale strămoşilor, doar aşa vom fi uniţi, deci puternici.
Uniţi de acelaşi sânge şi idealuri, dar despărţiţi de duşmani – aceasta este drama poporului românesc. Pe 6 mai 1990, eroii acestui neam şi-au văzut visul împlinit…chiar dacă pe…foarte scurt timp.
GRIGORE VIERU:,, Aveam o formidabilă idee, a unui pod de flori, între cele două maluri ale Prutului, despărţite de amar de vreme de vrednicia vremurilor. Am mers la nişte democraţi începători, pe atunci care ocupau nişte funcţii improtante în stat, şi dânşii s-au uitat trsniţi la trăsnita noastră idee”
Sofia Vicoveanca a fost prima interpretă din România care trecut Prutul cu cântecul său, fiind prezentă şi la Podul de Flori din 1990. Copleşită de emoţii este şi astăzi. Nu îşi aduce aminte ce a cântat, dar nu poate uita cum s-a simţit în acea zi.
SOFIA VICOVEANCA ,,Sunt amintiri care nu pot fi uitate. Ce-mi amintesc, că au trecut nişte ani, oameni care se căutau, până să dau drumul cântecului. Mă impresiona pentru că se cunoşteau dar nu se văzuseră, se ştiau poate numai din scrisori care erau şi alea cenzurate, sunt lucruri care iată m-aţi stârnit şi mi-aţi răscolit sufletul, cum numai o data se pot întâmpla….Pentru mine, Basarabia rămâne aşa ca o tămadă pe suflet, vă jur”
Alexei Busuioc, fost primar al satului Capaclia din raionul Cantemir, avea pe atunci vreo 20 de ani. Acesta îşi aduce aminte că ideea de a trece graniţa cu România îi părea imposibilă. Odată făcut, acest pas a trezit o sumedenie de întrebări oamenilor care au trăit conform doctrinelor sovietice.
ALEXEI BUSUIOC ,,Lumea înţelegea că dacă nu este bariera asta de limbă, începeau să îşi pună mai multe întrebări, da de ce nu e barieră de limbă, nu cumva suntem aceeaşi, nu cumva provenim noi de acolo şi când şi muzica popular, atunci pentru prima oară, au începurt să apară întrebări încă mai profunde.
Pentru scriitorul Andrei Strâmbeanu, “Podul de Flori” a fost unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa sa.
ANDREI STRÂMBEANU ,,Eu nu simţeam drumul, nu simţeam nimic, eram imponderabil, şi m-am pomenit dincolo de pod, şi m-am aşezat în genunchi, mi-I greu să vorbesc…Şi am sărutat pământul, şi am văzut nişte buruieni, şi buruienile celea erau nişte lobodă nu ştiu ce, ca la noi, darn oi am fost atât de tare spălaţi pe creier, încât eu credeam că peste Prut e alt pământ…Prutul era pentru mine cea mai lată apă…Pregătirea mea de acasă, nenorocirile noastre de acasă, eu credeam că gata, mâine e unirea, şi nu aveam niciun alt scop pe lumea asta decât idealul unirii”
Suntem un singur neam iar cee ace ne uneşte este de o mie de ori mai puternic decât toţi cei care doresc să ne despartă. Să ne cunoaştem istoria, trecutul, sacrificiile părinţilor şi ale strămoşilor, doar aşa vom fi uniţi, deci puternici.
