Poşta Moldovei vine cu o reacţie, după ce ieri Maia Sandu a acuzat şi a cerut demisia conducerii instituţiei
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Poşta Moldovei vine cu o reacţie, după ce ieri Maia Sandu a acuzat şi a cerut demisia conducerii instituţiei

Conducerea Î.S „Poşta Moldovei” consideră acuzaţiile prim-ministrului Maia Sandu, făcute ieri la şedinţa Guvernului, drept nefondate.

„Un funcţionar de rang înalt nu poate opera cu acuzaţii ori cere demisii fără a prezenta probe concludente, bazându-se doar pe cele auzite pe culoar.Insultele fără temei denigrează imaginea celor peste 5100 de angajaţi care prestează servicii poştale în 1527 de localităţi. A afirma precum că Î.S “Poşta Moldovei” nu-şi îndeplineşte obligaţiunile faţă de cei din presa scrisă, fără a stipula despre care cazuri sau agenţi economici este vorba, înseamnă a desconsidera munca depusă de către toţi angajaţii întreprinderii”, se spune într-un comunicat de presă al ÎS. „Poşta Moldovei”. 

Amintim că în cadrul şedinţei de ieri a Guvernului, Maia Sandu a declarat că cei de la Poşta Moldovei nu-şi îndeplinesc obligaţiile pe care le au faţă de presa scrisă.

„Chiar dacă presa are contracte şi plăteşte pentru servicii de distribuire a ziarelor, în unele cazuri, aceste ziare nu ajung la destinaţie. Le cer celor de la APP să demareze o anchetă internă şi să iniţieze procesul de demitere a conducerii Poştei Moldovei pe acest motiv, dar şi pe motiv că această instituţie a fost implicată de-a lungul timpului în cazuri grave de ilegalităţi; vorbim despre anabolizante şi alte situaţii”.

Similare
RECOMANDĂRI