Preot: Toţi spun că medicii sunt în prima linie a frontului. Şi noi suntem în prima linie
Sursa foto:ortodox.md Vizualizari:

Preot: Toţi spun că medicii sunt în prima linie a frontului. Şi noi suntem în prima linie

„Toţi spun că medicii se află în prima linie a frontului. Dar de ce uitaţi că şi noi, clericii, de asemenea, ne aflăm în prima linie a frontului, împreună cu enoriaşii noştri?! Şi nu mai spuneţi că ei nu au nevoie de aceasta. Au nevoie!”, astfel a comentat cerinţele autorităţilor către culte de a înceta temporar desfăşurarea serviciilor religioase publice în legătură cu pericolul de răspândire a virusului COVID-19 preotul Iulian Raţă.

Preotul a recunoscut în cadrul emisiunii „Cutia neagră” a postului de televiziune TV8 că el nu ar putea să desfăşoare o slujbă religioasă online. „Cum vă imaginaţi d-voastră că un creştin stă în faţa televizorului şi bate mătănii în faţa lui? d-voastră vă puteţi imagina acest lucru? Eu, de exemplu, nu”, a menţionat Iulian Raţă.

El insistă că teama de a se molipsi de această maladie în timpul obiceiului bisericesc este o chestiune de credinţă. „Acolo este trupul şi sângele Domnului. Dacă cineva consideră că acolo este pâine şi vin, nu are decât să rămână acasă”, a spus preotul.

Iulian Raţă este sigur că acum bisericile nu pot fi închise. „Atunci când mijloacele de informare în masă fac atâta zarvă în jurul pandemiei de coronavirus, iar omul este copleşit de stres şi de singurătate, lipsit de linişte şi speranţă, că totul se poate schimba în bine, d-voatră îl lipsiţi de accesul în Biserică şi îl ucideţi pe acest om chiar d-voastră”, a reiterat preotul.

Iulian Raţă a comentat molipsirea cu virusul COVID-19 a participanţilor la călătoria la mănăstirea Poceaiev din Ucraina, apreciind informaţia despre cauzele îmbolnăvirii acestora drept o dezinformare. „Asociaţia ziariştilor creştini ortodocşi a comunicat că participanţii la călătoria respectivă nici nu au ajuns până la mănăstire, că administraţia regiunii Ternopol a efectuat un control la mănăstire şi unde, apropo, există un punct de medicină de urgenţă, căci pe teritoriul acestui locaş se află sute de călugări şi pelerini, şi a stabilit că în ultimul timp acolo nu s-au aflat mijloace de transport, şi că acolo nu s-a întâmplat niciun caz de molipsire”, a mai spus faţa bisericească.

Mulţi însă consideră, între altele, nedorinţa slujitorilor altarului moldoveni de a se conforma cerinţelor autorităţilor nefondată. „Acesta nu este tocmai cazul, când biserica poate fi considerată cea mai persecutată. Nimeni n-o prigoneşte. Majoritatea bisericilor din cele mai diferite ţări ale lumii şi-au sistat acum temporar activitatea în scopul asigurării sănătăţii publice”, a menţionat alt participant la emisiune, activistul civic Rodion Gavriloi.

În opinia sa, slujitorii cultelor din Moldova ar fi putut urma exemplul României, unde bisericile sunt deschise pe parcursul zilei, dar se închid în timpul desfăşurării slujbelor, pe care le ţin un cerc îngust de preoţi.

Comisia naţională excepţională pentru sănătatea publică a adoptat la 13 martie o hotărâre, care prevede sistarea temporară a activităţii bisericilor.
Similare
RECOMANDĂRI