Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Preotul Sergiu Aga, din cadrul Mitropoliei Basarabiei, cere autorităţilor locale din Orhei să ridice un monument închinat victimelor foametei organizate de puterea sovietică

Preotul Sergiu Aga, din cadrul Mitropoliei Basarabiei, care este şi consilier independent în municipiul Orhei, cere autorităţilor locale să ridice un monument închinat victimelor foametei organizate de puterea sovietică. El a lansat şi o petiţie online, în care îndeamnă localnicii să susţină construirea acestui memorial.

„Săptămâna trecută s-a hotărât de către primărie de a se edifica un al doilea monument al holocaustului. În contextul dat am zis că este oportun să existe pe lângă o memoria la suferinţa evreilor, care este certă, să avem şi un monument al românilor basarabeni care au suferit de foamete”, a spus Preot SERGIU AGA, consilier independent.

Acest genocid este o durere a noastră comună, spune preotul Sergiu Aga, şi de aceea a considerat oportun să înainteze un asemenea de proiect Consiliului Municipal.

„Iată în Ucraina, populaţie care a suferit mult mai puţin, după cum spun istoricii de foamete, ei au un asemenea monument şi am zis că de ce nu ar fi cazul să facem un asemenea monument şi la noi, la Orhei, în contextul în care sunt bani pentru un monument al holocaustului, din bugetul primăriei, de ce n-am găsi şi identifica bani pentru un asemenea proiect şi la noi”, a spus Preot SERGIU AGA, consilier independent.

Nu se cunoaşte numărul exact al persoanelor care au suferit din cauza foametei organizate, din 1946-1947. Unele surse indică peste 115 mii de morţi, altele chiar peste 300 de mii.

„Am suscitat şi opinia publică pe subiectul dat, văd că omenii îşi doresc ca să aduc un omagiu oamenilor care au suferit de pe urma foametei organizate”, a precizat Preot SERGIU AGA, consilier independent.

Autorităţile locale din oraşul Orhei nu au luat, deocamdată, o decizie în acest sens.
Similare
RECOMANDĂRI