Preşedintele raionului Ialoveni, democratul Ghenadie Sajin, va fi cercetat disciplinar
Sursa foto:Ghenadie Sajin/Facebook Vizualizari:

Preşedintele raionului Ialoveni, democratul Ghenadie Sajin, va fi cercetat disciplinar

Preşedintele raionului Ialoveni va fi cercetat disciplinar. Cu o solicitare în acest sens a venit astăzi prim-ministrul Maia Sandu, către ministerul Economiei.

Astfel, Ministerul Economiei şi Infrastructurii urmează să iniţieze o procedură de cercetare disciplinară a lui Ghenadie Sajin, şeful Agenţiei pentru Supraveghere tehnică, întrucât ocupă în continuare această funcţie, deşi este şi preşedintele raionului Ialoveni.
 
„Toată lumea cunoaşte abuzurile şi încălcările pe care le-a comis acest om în funcţia pe care a deţinut-o şi cred că este cazul să se cerceteze aceste abuzuri şi să veniţi cu o decizie”, a declarat Maia Sandu în debutul şedinţei Executivului de astăzi.

Ghenadie Sajin a fost numit în aprilie 2015, director al Inspecţiei de Stat în Construcţii. În 2018, acesta a devenit şef al Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică, instituţie care a preluat funcţiile Inspecţiei.

Totdată, acum trei luni, acesta a fost a fost pus în funcţia de preşedinte al raionului Ialoveni, după ce fostul preşedinte, Lilian Carman, şi-a dat demisia. 

De menţionat că Ghenadie Sajin este şi preşedintele organizaţiei teritoriale Ialoveni a Partidului Democrat din Moldova. De asemenea, Ghenadie Sajin a fost anterior administrator al Finpar-Invest SRL, una dintre companiile preşedintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.
Similare
RECOMANDĂRI