Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Promo-LEX: Bărbatul care a dispărut subit din regiunea transnistreană se află în izolatorul de la Tiraspol

Bărbatul care a fost răpit, în urmă cu 3 săptămâni, din propria casă, de către forţe ale administraţiei din Transnistria se află acum în izolatorul de detenţie de la Tiraspol. Informaţia a fost confirmată pentru TVR Moldova de Ion Manole, director executiv Promo-LEX. Tot astăzi, deputaţii Partidului Acţiune şi Solidaritate i-au cerut vicepremierului pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, să intervină de urgenţă. Flenchea promite că va discuta subiectul cu reprezentantul politic al Tiraspolului în reglementarea transnistreana.

Anunţul despre dispariţia lui Alexandru Rjavitin a fost făcut de Asociaţia Promo-Lex. Bărbatul din regiunea transnistreană a mers să-şi viziteze părinţii în localitatea Pervomaisc, raionul Slobozia, iar pe 18 decembrie a dispărut fără urmă. Asta după ce Alexandru a evadat în 2015 din structurile paramilitare din stânga Nistrului, din aşa-numita armată transnistreană. Potrivit Promo-LEX, mama bărbatului i-a dus de mâncare la izolatorul din Tiraspol, dar nu i s-a permis să-şi vadă fiul.

Potrivit Promo-LEX, mama bărbatului i-a dus de mâncare la izolatorul din Tiraspol, dar nu i s-a permis să-şi vadă fiul.

ION MANOLE, director executiv Asociaţia Promo-LEX: „Potrivit rudelor în februarie ar fi posibil să fie judecat, să aibă loc deja şedinţele de judecată, iar potrivit altor surse, el deja s-ar afla într-o unitate militară pentru a-şi continua serviciul militar”.

Şi aşa numitul ministru de interne de la Tiraspol, Ruslan Mova, a confirmat pentru portalul Deschide.md că Alexandru a fost reţinut şi este cercetat în 3 dosare penale de către instanţele separatiste. În două cauze i se impută torturarea colegilor din armată, iar în al treilea dosar este cercetat pentru evadare din serviciul militar. Deputaţii PAS i-au cerut vicepremierul pentru Reintegrare să întreprindă acţiunile necesare şi Alexandru să primească asistenţa unui avocat şi a unui medic.

DOINA GHRMAN, deputat PAS: „Există informaţii că Alexandru a fost răpit de structurile administraţiei de la Tiraspol, iar acum noi nu cunoaştem absolut nimic, în ce condiţii, unde şi în genere dacă este în viaţă încă cetăţeanul Republicii Moldova. Timpul trece, iar reprezentanţii Guvernului nu au ieşit nici cu o reacţie până acum”.

În replică, Alexandru Flenchea a scris pe Facebook că a trimis deja un mesaj misiunii OSCE iar săptămâna viitoare va discuta despre acest caz cu Vitali Ignatiev, negociatorul din partea Tiraspolului: „Rolul Misiunii OSCE în asemenea cazuri este crucial. În exercitarea mandatului său, Misiunea are instrumente care îi permit să viziteze deţinuţii din regiune şi să faciliteze accesul medicilor şi avocaţilor."

Potrivit Procuraturii Generale, pe 3 ianuarie, un demers al Asociaţiei Promo-Lex cu privire la răpirea şi dispariţia cetăţeanului Alexandru Rjavitin a fost repartizat Procuraturii Bender pentru executare. Deocamdată, avocaţii Promo-Lex nu au primit niciun răspuns. Asociaţia a atras atenţia în repetate rânduri asupra fenomenului de înrolare forţată în structurile paramilitare ilegale din regiunea transnistreană, precum şi asupra gravelor probleme, abuzuri şi încălcări ale drepturilor fundamentale, cu care se confruntă majoritatea tinerilor înrolaţi forţat. 
Similare
RECOMANDĂRI