Punct de comercializare a suvenirelor în cadrul Muzeul Parlamentului Republicii Moldova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Punct de comercializare a suvenirelor în cadrul Muzeul Parlamentului Republicii Moldova

Cadourile protocolare primite de deputaţi şi funcţionari vor fi expuse în muzeul Parlamentului. Pentru promovarea instituţiei şi a imaginii instituţionale a legislativului, muzeul va avea un punct de comercializare a suvenirelor, modalitatea de activitate a căruia urmează a fi reglementată.

IPN face referire la Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului şi scrie că se propune ca în punctul de vânzare a suvenirelor să fie tot felul de obiecte pe care să fie aplicată insigna legislativului Republicii Moldova. Printre acestea: magneţi, căni, farfurii decorative, pixuri, portmonee etc.

Muzeul Parlamentului a fost inaugurat la 23 mai 2017, de Ziua Legislativului. Printre exponate sunt documente istorice, fotografii şi cadouri protocolare primite de deputaţi de-a lungul anilor: cărţi, tablouri, suvenire, monede sau mingi cu autografe.

Muzeul este situat la parterul clădirii Parlamentului. Accesul este gratuit, în baza unei înregistrări prealabile. 

Similare
RECOMANDĂRI