R.Moldova, condamnată, din nou, la CEDO. Motivul - divulgarea datelor medicale într-un document oficial
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în cauza P. T. v. Republica Moldova. Reclamantul este o persoană seropozitivă. În anul 2011, după ce medicii confirmaseră boala sa, comisia medico-militară a eliberat reclamantului o adeverinţă cu privire la excluderea sa din evidenţa militară, în baza articolului 5 din Baremul medical, aprobat prin Ordinul Ministerului Apărării nr. 177 din 30.06.2003, potrivit Bizlaw.md.
La perfectarea buletinului de identitate în august 2011, reclamantul a trebuit să prezinte livretul său militar sau adeverinţa cu privire la excluderea din evidenţa militară, din care se putea deduce, cel puţin parţial, diagnosticul său.
Invocând încălcarea Articolului 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în faţa Curţii, reclamantul s-a plâns de divulgarea datelor sale medicale într-un document oficial care trebuia prezentat diferitor autorităţi.
Guvernul a invocat că reclamantul nu a iniţiat nici o acţiune judiciară pentru a-şi formula plângerile, neepuizând astfel căile de recurs interne.
Reclamantul a indicat că nu s-a plâns instanţelor naţionale din cauza lipsei unor şanse de succes, bazându-se pe practica naţională existentă la acel moment. El a făcut referire la cazul unui bărbat seropozitiv, B., care iniţiase două acţiuni similare în instanţa de judecată, însă care au fost ulterior respinse de către Curtea Supremă de Justiţie.
Curtea a notat că, deşi aparent reclamantul ar fi putut să depună o plângere cu referire la publicitatea datelor sale cu caracter medical în baza informaţiei conţinute în adeverinţă, legislaţia în vigoare la momentul desfăşurării evenimentelor prevedea că hotărârile Guvernului cu caracter normativ erau exceptate de la controlul judecătoresc. Astfel, instanţele de judecată nu puteau verifica dacă eventualul conţinut al adeverinţei cu privire la excluderea din evidenţa militară încălca dreptul reclamantului, odată ce acel conţinut fusese aprobat în mod expres printr-o hotărâre de guvern. Prin urmare, Curtea a considerat că reclamantul nu a dispus de un remediu eficient în practică şi a respins obiecţia preliminară cu privire la neepuizarea căilor de recurs interne.
Cu referire la fondul cauzei, Curtea a notat că deşi ingerinţa în dreptul reclamantului în baza Articolului 8 din Convenţie era prevăzută de lege, autorităţile naţionale nu au demonstrat existenţa unui un scop legitim în acest sens. Curtea a considerat că modul în care erau protejate datele cu caracter medical în adeverinţele cu privire la excluderea din evidenţa medicală era deficient şi permitea terţilor să afle despre maladia care a stat la baza excluderii. În acest sens, constatarea Curţii Supreme de Justiţie în cauza lui B., potrivit căreia articolul 5 din Baremul medical prevedea o serie de boli diferite, nu doar HIV, nu schimba impactul asupra reclamantului. Această secţiune se referă la diverse boli grave care cu certitudine constituie date medicale sensibile, a căror divulgare afectează grav drepturile unei persoane garantate de Articolul 8 din Convenţie.
Astfel, în lipsa necesităţii menţionării unor detalii medicale atât de sensibile într-o adeverinţă care trebuie prezentată în diverse situaţii, inclusiv în cazul în care starea de sănătate a reclamantului nu avea vreo importanţă aparentă, Curtea a considerat că ingerinţa fusese disproporţionată şi a constatat încălcarea Articolului 8 din Convenţie.
În consecinţă, Curtea a acordat reclamantului 4.000 euro pentru prejudiciul moral şi 1.500 euro pentru costuri şi cheltuieli.
Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcţia agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiţiei.
