Reacţia lui Marian Lupu, după ce cei din blocul ACUM i-au cerut demisia şi au anunţat restructurarea Curţii de Conturi
Vizualizari:

Reacţia lui Marian Lupu, după ce cei din blocul ACUM i-au cerut demisia şi au anunţat restructurarea Curţii de Conturi

Democratul Marian Lupu, preşedinte la Curtea de Conturi (CC), spune că nimeni din conducerea acestei instituţii nu va depune cerere de demisie, după ce ieri, câţiva deputaţi ai blocului ACUM au anunţat despre elaborarea unui proiect de lege ce presupune restructurarea CC, inclusiv prin micşorarea numărului de şefi, somându-l pe Marian Lupu şi pe Viorel Chetraru (vicepreşedintele CC) să-şi dea demisia.

Iniţial, Marian Lupu a lăudat proiectul lde lege ce presupune acordarea independenţei financiare a CC, însă, după ce s-a anunţat că acest proiect va prevede şi mişcorarea numărului de şefi, dar şi încetarea mandatelor tuturor şefilor din prezent, cu anunţarea concursurilor publice pentru suplinirea funcţiilor, Marian Lupu spune că „abordările profesionale au fost abandonate în favoarea intereselor politice de grup”.

Lupu spune că proiectul urmează să lichideze total independenţa funcţională şi operaţională a CC şi o va subordona politicului.

„Dincolo de nonsensul profesional al acestui proiect, el sfidează violent sistemul de standarde internaţionale ale auditului public extern, iar Moldova are angajamente oficiale de respectare a acestora în cadrul INTOSAI şi EUROSAI. În special mă refer la încălcarea a cel puţin 2 din cele 4 standarde fundamentale: ISSAI 1 (Declaraţia de la Lima) şi ISSAI 10 - Declaraţia de la Mexic privind independenţa ISA.

Cel mai urât în această situaţie este că la scurt timp după aprobarea acestui proiect, Parlamentul va fi nevoit să revină înapoi la varianta actuală a legii şi să restabilească independenţa Curţii de Conturi, altminteri riscă să fie exclusă din INTOSAI şi EUROSAI. Dar asta mai apoi. Poate...

Scopul scuză mijloacele: sunt încă mulţi cumetri, cumnaţi, neveste, fini şi multe alte rude care trebuie aranjate la muncă...

În încheiere. Este de la sine înţeles că nimeni din conducerea Curţii de Conturi nu va depune cerere de demisie. Şi asta cel puţin pe motivul profesional că ISSAI 1 şi 10 ne obligă să ne opunem presiunilor politice asupra instituţiei în tentativa de lichidare a independenţei sale”, scrie Marian Lupu pe pagina sa. 

Amitim că deputatul Dumitru Alaiba a cerut demisia lui Marian Lupu şi Viorel Chetraru. Acesta spune că actuala conducere a instituţiei respective „etse clar politizată”, „pentru că au fost numiţi urmare a unui concurs formal, netransparent, de colegii de partid şi fracţiune parlamentară”, dar şi pentru că Marian Lupu şi Viorel Chetraru acum sunt responsabili să verifice modul în care guvernarea Plahotniuc a cheltuit banii, iar în acest sens aceştia sunt „într-un clar conflict de interese”.

Marian Lupu şi Viorel Chetraru, somaţi să plece de la Consiliul Concurenţei
Similare
RECOMANDĂRI