Sursa foto:TVR Vizualizari:

COVID/România: 3337 de cazuri noi, raportate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 3.337 de noi cazuri de îmbolnăviri. De asemenea, au fost raportate 73 decese (41 bărbaţi şi 32 femei). 969 de bolnavi sunt internaţi la ATI.

Până astăzi, 24 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 788.048 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 731.049 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.337 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Până astăzi, 20.086 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.02.2021 (10:00) – 24.02.2021 (10:00) au fost raportate 73 decese (41 bărbaţi şi 32 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman şi Timiş.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.542. Dintre acestea, 969 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.961.208 teste RT-PCR şi 270.740 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.447 de teste RT-PCR (17.019 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.428 la cerere) şi 7.917 teste rapide antigenice.

Similare
RECOMANDĂRI