Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

„România nu are militari în R. Moldova”. Guvernul de la Bucureşti dezminte unele informaţii provocatoare publicate de ziarul rus „Pravda”

Ministrul Apărării din România a declarat că situaţia creată în regiunea transnistreană este o provocare şi o încercare de a se ajunge la un conflict, cu şanse reduse de escaladare. Oficialul de la Bucureşti nu vede acum posibilitatea unui război în Republica Moldova dar guvernul urmăreşte cu atenţie şi îngrijorare acţiunile din regiune.

Autorităţile române monitorizează cu atenţie situaţia din zonele de conflict.

VASILE DÎNCU, ministrul Apărării, România: „Vedem o provocare de a creea un conflict în zonă, care în acest moment nu are şanse să se dezvolte. Sigur că Republica Moldova, preşedenţia gestionează această situaţie, sunt într-o situaţia de verificare de alarmă, nu vedem o problemă.”

NICOLAE CIUCĂ, prim-ministrul României: „La nivelul autorităţilor şi a noastre, din partea ţările vecine să existe o abordare prin care să nu generăm escaladarea situaţiei de sub control de securitatea din zonă, şi aşa destul de fragilă.”

 Guvernul României a dezminţit informaţiile provocatoare publicate de ziarul rus "Pravda". Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că România nu are militari în Republica Moldova şi nu intenţionează să atace Transnistria, după care să anexeze Republica Moldova.

Potrivit premierului român, nu există nicio decizie şi nu este analizată nici ipoteza organizării în România a unor tabere de instrucţie pentru militarii ucraineni. În ceea ce priveşte proiectul de lege care ar permite donarea din resursele armatei de echipamente militare către Ucraina, acesta se află deocamdată în analiză.

Premierul Nicolae Ciucă a infirmat şi legătura între consemnarea la sol a avioanelor de tip MiG ale Armatei Române şi informaţia potrivit căreia, Forţele Aeriene Ucrainene au în prezent mai multe aparate de zbor decât aveau la începutul războiului.
Similare
RECOMANDĂRI