Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Scene de groază la Mălăieşti: Cum derulează ancheta şi ce spun autorităţile

Împuşcături, răniţi şi luare de ostatici. Satul Mălăieşti din raionul Criuleni a fost cuprins sâmbătă seara de groază după ce un bărbat de 62 de ani a tras fără milă în trei oameni. Un rănit a fost ţinut ostatec pentru aproape două ore. La faţa locului au intervenit peste 20 de poliţişti şi cei din batalionul Fulger. S-a tras şi asupra oamenilor legii dar în cele din urmă pistolarul a fost încătuşat. Atenţie, urmează informaţii care vă pot afecta emoţional!

SVETLANA GORE, reporter TVR MOLDOVA: „Întreaga scena de groază a avut loc în această gospodărie, în jurul orei 20.30. Iar mai exact, totul s-a întâmplat în această vagonetă. Cei trei bărbaţi ar fi consumat împreună băuturi alcoolice dupa care între ei s-a iscat o ceartă. Aşa că gazda i-a împuşcat pe cei doi bărbaţi veniţi la el în vizită. Şi cea de-a treia persona rănită este soţia uneia dintre victime care a venit în grabă să vadă ce s-a întâmplat. Ea a fost împuşcată în picior de suspect îndată ce a încercat să intre în ogradă.”

Apelul la 112 a fost făcut chiar de femeia rănită, dar şi de doi vecini, soţii Racu. La ei a venit plin de sânge unul dintre bărbaţii împuşcat. A scăpat de atacator şi a fugit disperat să ceară ajutor.

„Soţul, el a chemat şi deja a venit poliţia, salvarea. - Dar cum aţi aflat că se împuşcă? - A venit omul, Vanea Mălai la noi şi a spus că repede chemaţi că omul poate fi mort în casă. - Şi el era împuşcat? - Da, aici la picior. - Ne-am speriat. La noi aşa ceva nu am avut. Doamne fereşte aşa ceva. - Ei se cunoaşteau? - Nu, sunt străini de tot. Nuştiu de unde s-au luat ei.”

Liuba Calancea este vecină cu pistolarul şi recunoaşte că, adesea, acesta avea un comportament neadecvat. Femeie a fost martoră a tragediei de aseară şi povesteşte cu groază cele întâmplate.

„Când l-a scos deja era dat cu toporul în cap şi 2 împuşcături în burtă am văzut că avea. A spus că se simte foarte grav, stare grava în reanimare. Poliţiştii nu au ştiut că el e fugit din vagon că dacă dădeau de el mai repede domnul Iovu nu avea să fie în starea ceea. El a ieşit şi umbla pe la deal, prin colo. Pe domnul când l-a scos era însângerat, capul tot plin şi vreo juămtate de oră s-au ocupat cu el în salvare.”

În urma cercetărilor făcute de oamenii legii, s-a stabilit că bărbatul a rănit grav cele trei victime cu un pistol marca  "Baikal 442" calibru 9 milimetri, armă deţinută legal din anul 2013. El nu s-a sfiit să tragă cu arma şi asupra poliţiştilor.
 
IGOR ZGLAVUŢA, şef Direcţia "Combaterea Crimelor Grave", INI: „La sosirea poliţiei la faţa locului, a grupei operativă bănuitul a efectuat 3 împuşcături în raza unde se aflau poliţiştii. Persoana luată ostatică era rănită şi se afla în vagoneta în care se afla şi infractorul. - Cât timp a stat acolo? - 2 ore. - A spus poliţiştilor de ce îl ţinea ostatic? - Nu. Trative nu au fost duse. A fost imobilizat şi reţinut.”

Oamenii spun că cei doi soţi împuşcaţi vin doar în week-end în satul Mălăieşti, acolo unde au o casă de vacanţă. Ei sunt din Chişinău. Despre bănuit se ştie că trăieşte în sat de multă vreme şi nu are un loc de muncă. Localnicii nu îşi explică de ce a comis această faptă.
 
„Nici nu ne-a dat în cap, era un om aşa... ne gândeam că e bun. Pe drum se saluta ca un om normal. - Nu v-aţi gândit că poate face aşa ceva? - Nu. Niciodată.”

În urma percheziţilor, în locuinţa făptaşului au fost găsite mai multe arme. Este vorba despre o puşcă de vânătoare, cu ţeavă lisă, deţinută ilegal, dar şi o grenadă de luptă. Pe lângă pistolul cu care a tras, bărbatul mai avea şi două încărcătoare şi 142 de cărtuşe. Cazul este acul în anchetă la Procuratura Raionului Criuleni. Bărbatul în vârstă de 62 de ani este cercetat penal pentru tentativă de omor, ameninţare asupra oamenilor legii, luare de ostatici şi păstrare ilegală de arme. Încadrarea juridică se poate transforma în funcţie de evoluţia stării de sănătate a victimelor.
Similare
RECOMANDĂRI