Sectoare de poliţie din Cahul şi Făleşti vor fi renovate cu sprijinul PNUD şi SUA
Vizualizari:

Sectoare de poliţie din Cahul şi Făleşti vor fi renovate cu sprijinul PNUD şi SUA

Sectoarele de poliţie nr.1 din municipiul Cahul şi nr. 4 din comuna Egorovca, raionul Făleşti, vor beneficia de sedii renovate, fiind transformate în conformitate cu principiile şi bunele practici ale activităţii poliţieneşti comunitare. Proiectul este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova, cu sprijinul Guvernului SUA, valoarea totală a asistenţei oferite constituind 290 mii de dolari,

Conceptul poliţiei comunitare presupune un parteneriat dintre poliţie şi comunitate pentru soluţionarea problemelor de securitate publică, iar activitatea poliţiştilor este orientată spre nevoile comunităţii şi apropierea de cetăţeni, transmite MOLDPRES.

Sectorul de poliţie nr. 1 din mun. Cahul deserveşte peste 30 mii de persoane, instituţia având un număr de 20 angajaţi. Viitorul sediu al poliţiei va ocupa peste 190 de metri pătraţi. La rândul său, sectorul din satul Egorovca are 10 angajaţi şi deserveşte 20 de localităţi, inclusiv multietnice, cu un număr total de peste 18 mii de locuitori. Pe viitor, sediul instituţiei de poliţie va fi amplasat într-un spaţiu de peste 270 metri pătraţi.

Clădirile vor avea un design universal, astfel încât să fie accesibile pentru toţi beneficiarii, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru cele în etate. În imediata apropiere de sectoarele de poliţie va fi amenajat câte un teren de joacă pentru copii. În fiecare din cele două sectoare de poliţie va exista o sală polivalentă, rezervată pentru diferite activităţi comunitare, precum întâlniri de informare ale cetăţenilor.

„Ambasada SUA colaborează eficient cu Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei pentru a implementa reforme importante ale poliţiei în Republica Moldova. Una dintre priorităţile de bază în acest sens este apropierea poliţiei de comunitate. Staţiile de poliţie renovate şi restructurate vor oferi un mediu modern, mai accesibil pentru utilizatori, şi vor consolida interacţiunea dintre ofiţerii de poliţie şi comunităţile pe care aceştia le deservesc”, a menţionat Timothy Buckley, responsabil în cadrul Ambasadei SUA în Republica Moldova.

„La baza elaborării designului celor două sectoare de poliţie din Cahul şi Făleşti a stat conceptul activităţii poliţieneşti comunitare, precum şi experienţa din ultimii ani, acumulată în urma modernizării unor sedii similare. În procesul de proiectare, se ţine cont de necesităţile şi cerinţele de funcţionalitate, accesibilitate fizică şi alte aspecte importante care asigură caracterul prietenos al unei instituţii”, a afirmat Viorel Albu, manager de proiect la PNUD Moldova.

Poliţia Republicii Moldova are o colaborare îndelungată cu Guvernul Statelor Unite şi PNUD, timp în care au fost realizate mai multe activităţi menite să consolideze capacităţile instituţionale şi profesionale ale angajaţilor poliţiei, pentru a asigura un mediu sigur pentru fiecare bărbat şi femeie din ţara noastră şi pentru a spori nivelul de încredere al populaţiei în poliţie. Anterior, cu sprijinul PNUD şi SUA au fost renovate şi reorganizate alte două sectoare de poliţie din ţară - nr.1 din or. Sângerei şi nr. 3 din sectorul Buiucani al mun. Chişinău.

Similare
RECOMANDĂRI