Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Topul salariilor la primăria Chişinău. Şefii întreprinderilor municipale ajung şi la 45.000 de lei lunar

Avem străzi şi curţi de bloc murdare, trotuare măcinate de vreme, lifturi de pe vremea Uniunii Sovietice şi beznă în multe zone chiar din centrul Chişinăului. Dar avem în schimb şefi de servicii specializate în Primăria Chişinău care primesc salarii şi de trei ori mai mari decât leafa primarului general. Cum arată topul salariiilor celor care conduc întreprinderile municipale ne spune colega noastră Sabina Hirianov.

Topul salariilor de la Primăria municipiului Chişinău îl deschide Eugeniu Axentiev, de la Regia Autosalubritate. Pentru munca sa, acesta primeşte nu mai puţin de 45 de mii de lei în fiecare lună.

Angajaţiilor Regiei au trimis anterior presei de la Chişinău o scrisoare colectivă în care s-au plâns că Eugeniu Axentiev a fost recomandat pentru  funcţie, în 2018, de preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Constantin Botnari. Axentiev a fost pus în funcţie de fostul primar general interimar Silvia Radu, fără concurs şi fără aprobarea Consiliului Municipal. Angajaţii regiei Autosalubritate îl mai acuză pe Axentiev că ar primi de fapt o leafă de peste 50 de mii de lei pe lună şi ar fi obligat muncitorii să participe la mitinguri în favoarea Partidului Democrat. Eugeniu Axentiev a devenit cunoscut din 2001, de pe vremea când era poliţist şi a accidentat mortal o fetiţă de 12 ani.

Pe locul doi în topul salariilor se clasează şeful Regiei Transport Electric, Dorin Ciornîi, cu o leafă de 23 de mii 583 de lei pe lună. El a fost numit în funcţie anul trecut, tot de către primarul interimar Silvia Radu. Anterior, Dorin Ciornîi a ocupat funcţia de şef de producţie în cadrul Exdrupo.

Pe locul trei în top se află şeful Parcului Dendrariu din Chişinău, Ion Uzun. El primeşte pentru efortul său, 23 de mii 278 de lei pe lună. Uzun se află în funcţie din 1993. Este cunoscut pentru faptul că a adus cea mai mare colecţie de plante într-un singur parc din Republica Moldova.

Pe patru, se clasează şeful întreprinderii municipale "Liftservice", Ion Stanciu, cu 22 de mii 714 lei. El gestionează funcţionarea celor mai multe ascensoare din Chişinău, care datează din perioada sovietică şi au termenul de exploatoare depăşit de vreo trei ori.

Cel care încheie topul celor mai mari salarii din Primăria Chişinău este şeful întreprinderii municipale Lumteh, Veaceslav Buţ. El primeşte peste 21 de mii de lei pe lună şi a fost angajat tot de fostul primar interimar Silvia Radu în anul 2018.
Similare
RECOMANDĂRI