Seră cu cânepă, depistată la Paşcani. Poliţiştii au percheziţionat două gospodării
Sursa foto:politia.md Vizualizari:

Seră cu cânepă, depistată la Paşcani. Poliţiştii au percheziţionat două gospodării

În continuarea operaţiunii “MAC-2020”, Poliţia din Cahul a găsit, în cadrul unor percheziţii în două gospodării din satul Paşcani, plantaţii de cânepă. 

În gospodăria unui localnic, cu vârsta de 35 de ani, au fost depistate şi ridicate plante asemănătoare cu cele de cânepă, bine îngrijite şi crescute în recipiente speciale, precum şi o sticlă din polimer folosită pentru consumul substanţelor narcotice.

La domiciliul altui localnic, de 26 de ani, în sera casei au fost depistate, de asemenea, plante asemănătoare cu cânepa.

Acestea au fost smulse şi ridicate, o parte fiind transmise pentru efectuarea expertizei. Ulterior, plantele vor fi nimicite prin ardere.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 217 al. 2 Cod Penal al R. Moldova, conform căruia, persoana culpabilă de comiterea unei asemenea fărădelegi se pedepseşte cu amendă în mărime de la 20 000 la 35 000 de lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 150 de ore sau cu închisoare de pînă la un an.

În prezent, poliţia efectuează măsurile necesare pentru acumularea informatiei privind implicarea şi altor persoane în creşterea plantelor cu conţinut narcotic.

Similare
RECOMANDĂRI