Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Soarta bărbatului ce ar fi fost răpit de către separatiştii din regiunea transnistreană rămâne incertă

Soarta bărbatului ce ar fi fost răpit de către separatiştii din regiunea transnistreană rămâne incertă. Autorităţile de la Chişinău nu pot să-i ofere asistenţă juridică şi medicală. Deputaţii PAS şi PPDA spun că nu ştiu nici măcar dacă este în viaţă. Ei au făcut un apel către preşedintele Igor Dodon pentru a pune presiune pe administraţia separatistă de la Tiraspol.

A trecut mai mult de o lună de când Alexandru Rjavitin ar fi fost răpit din propria casă, de reprezentanţi ai separatiştilor transnistreni. Bărbatul s-ar afla acum în izolatorul de detenţie de la Tiraspol. El nu dispune de asistenţă din partea autorităţilor legitime de la Chişinău şi nici de la OSCE. Tiraspolul a impus restriciţii.

„Am fost uluită să aflu că nici misiunea OSCE nu deţine careva informaţii despre locul aflării lui Alexandru şi că nu îi putem asigura nici asistenţă juridică şi nici asistenţă medicală pentru că este nevoie de o acreditare specială pe teritoriul tansinstrean”, a spus Doina Gherman, deputat PAS.

Potrivit asociaţiei Promo-LEX, cea care monitorizează situaţia, nici măcar rudele nu pot să îl vadă pe bărbatul reţinut ilegal. Mama lui i-a dus un pachet cu alimente la izolatorul din Tiraspol, dar nu i s-a permis accesul.
 
„Se bănuieşte că  cel puţin Alexandru este torturat şi are o condiţie fizică nesatisfăcătoare altfel ar fi apărut măcar o poză să ne asigure că este ok asta în condiţiile bune pentru că noi măcar nu ştim dacă el este în viaţă”, a precizat Doina Gherman.

Deputaţi PAS şi PPDA au făcut un apel către preşedintele Igor Dodon şi i-au cerut sprijinul.

„Aici e nevoie de soluţie politică de intervenţie politică dar vedem că pe preşedintele Dodon în cot îl doare de soarta cetăţenilor Republicii Moldova pe el îl interesează cu să capete influenţă politică ca acestea la toamnă să îi aducă voturile necesare", a declarat deputatul PAS Mihai Popşoi.

Astăzi, şi-a începuta vizita oficială la Chişinău reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană. Thomas Mayr-Harting va discuta acest subiect cu mai mulţi oficiali, inclusiv cu Igor Dodon.
 
Similare
RECOMANDĂRI