Rezidenţii, studenţii şi elevii de la medicină şi farmaceutică, care vor face stagii în spitalele cu profil COVID, vor primi burse
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Rezidenţii, studenţii şi elevii de la medicină şi farmaceutică, care vor face stagii în spitalele cu profil COVID, vor primi burse

Medicii şi farmaciştii rezidenţi, studenţii şi elevii înmatriculaţi la studii în învăţământul superior, profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar medical şi farmaceutic, care vor efectua pe parcursul anului 2020 un stagiu de practică în instituţiile medico-sanitare publice antrenate în controlul şi combaterea infecţiei COVID-19, vor beneficia pentru anul de studii 2020-2021 de bursă de stagiu de practică. Proiectul cu valoarea acestor burse a fost aprobat astăzi de Guvern.

 

Bursa de stagiu de practică se va acorda inclusiv pentru anul de studii 2021-2022, în cazul în care persoana, pe parcursul anului 2021, va efectua un stagiu de practică în condiţii similare.
 
Termenul necesar pentru efectuarea stagiului de practică în instituţiile medico-sanitare publice antrenate în controlul şi combaterea infecţiei COVID-19 este de trei luni pentru medicii şi farmaciştii rezidenţi, precum şi pentru studenţii din învăţământul superior medical şi farmaceutic. În cazul elevilor înmatriculaţi în anul cinci de studii în învăţământul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar medical şi farmaceutic, termenul necesar pentru efectuarea stagiului de practică este de două luni.
 
Elevii anilor I-IV din învăţământul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar medical şi farmaceutic, care nu sunt încadraţi în practica ce precedă probele de absolvire, pot fi încadraţi în acţiuni de voluntariat, la solicitare, în instituţiile medico-sanitare publice antrenate în controlul şi combaterea infecţiei COVID-19, cu acordarea bursei de stagiu de practică în condiţii similare.
 
Similare
RECOMANDĂRI